Reacția administratorului Elat la declarațiile Larisăi Nefiodkina, văduva lui Valeri Rotari, alias Zelionîi: „Nu mă implic în conflictele fondatorilor cu alte persoane”

Julieta Savițchi
29/09/2020

Administratorul întreprinderii Elat-Rentservice SRL, Vadim Gherman, respinge acuzațiile aduse de către Larisa Nefiodkina, văduva lui Valeri Rotari, alias Zelionîi, într-un interviu pentru Portalul Anticoruptie că ar fi refuzat să îi prezinte documentele contabile despre cifra de afaceri și veniturile companiei. Totodată, Gherman a ținut să precizeze că nu are dreptul să intervină în conflictul dintre fondatorii companiei și persoanele fizice.

Vadim Gherman ne-a prezentat un document, cu semnătura care ar fi a Larisei Nefiodkina, precum că i-au fost eliberate acesteia documentele solicitate pentru 2015.

„Lucrez de 20 de ani în întreprinderea respectivă, am ajuns în funcția de administrator doar prin munca și eforturile mele. Mă cunoaște tot orașul. Am fost întotdeauna corect. Poate că nu am putut să îi dau imediat Doamnei Nefiodkina documentele solicitate, mai am și alte atribuții de serviciu. Dar atunci chiar m-am grăbit să i le dau, căci procura pe care o avea de la Leonid Volneanschi expira”, ne-a declarat Vadim Gherman.

Administratorul Elat-Rentservice SRL a mai declarat că în atribuțiile sale intră gestionarea întreprinderii și nu ține de competența sa soluționarea conflictelor pe care le au fondatorii întreprinderii cu unele persoane. Gherman a mai menționat că la el au venit mai mulți creditori care aveau procuri semnate de fostul proprietar al întreprinderii pentru 13% din acțiuni, la fel ca și Nefiodkina, iar pe moment aceasta nu deține acțiuni la Elat.

Solicitată de reporterii Portalului Anticorupție, Larisa Nefiodkina a recunoscut că a primit documentele solicitate pentru 2015, dar ea le-a solicitat și pentru 2016–2017 și a fost refuzată. „Să mă acționeze Vadim Gherman în judecată. Eu nu îmi retrag declarațiile. Eu îi propun să trecem ambii testul la poligraf și să vedem cine minte și cine spune adevărul”, a declarat femeia.

În replică, Vadim Gherman a precizat că i-a oferit copiile documentelor doar pentru perioada solicitată.

Larisa Nefiodkina a declarat în interviul pentru Portalul Anticoruptie că a fost deposedată de o sumă mare de bani investită în complexul comercial Elat, după ce i-a oferit ca împrumut fostului fondator al întreprinderii, regretatul Leonid Volneanschi.

Aceasta a făcut dezvăluiri că debitorul său ar fi fost deposedat de afacere, printr-un atac raider, de către controversatul businessman Mihail Aizin, alias Kitaeț, decorat recent cu ordinul Gloria Muncii.

Julieta Savițchi
29/09/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii