Prezidențiale 2020: A fost prelungit graficul de muncă al registratorilor din cadrul Preturilor de sector, unde pot fi depuse declarațiile de ședere

Comisia Electorală Centrală anunță că a agreat cu Primăria municipiului Chișinău prelungirea graficului de muncă al registratorilor din cadrul Preturilor de sector. Astfel, persoanele care vor să depună declarațiile de ședere o pot face până la ora 19:00.

Foto: UNIMEDIA

Necesitatea vine în contextul sesizărilor din partea cetățenilor cu drept de vot, despre faptul că, din cauza graficului standard de muncă al registratorilor din cadrul Preturilor de sector, până la ora 17.00 inclusiv, alegătorii, încadrați în câmpul muncii, nu reușesc să depună declarațiile respective.

Comisia Electorală Centrală precizează că, în conformitate cu prevederile legale electorale, persoanele cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere sunt în drept, cel târziu cu 30 de zile înainte de următoarele alegeri, să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale, pentru a putea fi înscrise în lista de alegători la secția de votare corespunzătoare locului de ședere.

În cazul alegerilor prezidențiale, care vor avea loc pe 1 noiembrie, termenul limită este 1 octombrie, inclusiv.


Pub