Avocatul lui Vladimir Plahotniuc divulgă unde se află clientul său

Vladimir Plahotniuc nu a părăsit teritoriul Statelor Unite, așa cum afirmă unii actori politici. Precizarea a fost făcută pentru UNIMEDIA, de către avocatul fostului lider democrat, Lucian Rogac.

Foto: UNIMEDIA

„Ceea ce afirmă unii actori politici precum că domnul Plahotniuc a părăsit teritoriul Statelor Unite nu sunt decât niște aberații, făcute cu scopul de acumulare de capital politic, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în campanie electorală”, a declarat Lucian Rogac, pentru UNIMEDIA.

Precizarea vine după ce primarul de Bălți, Renato Usatîi, a spus că Plahotniuc s-ar afla de mai mult timp deja pe teritoriul Turciei, încercând să influențeze procesele politice din Republica Moldova, în prag de campanie prezidențială.

Amintim că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova acum mai bine de un an, când s-a schimbat puterea de la Chișinău. Deși a spus inițial că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, Plahotniuc nu a mai revenit și a renunțat, între timp și la șefia Partidului Democrat.

Acesta se află pe teritoriu SUA, viza însă i-a expirat, iar la data de 13 ianuarie 2020, Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat că SUA l-au inclus pe Vlad Plahotniuc și pe toți membrii familiei sale în lista persoanelor indezirabile pe teritoriul său.

Organele de drept au expediat o scrisoare către SUA prin care cer extrădarea lui Plahotniuc, însă nu au primit deocamdată un răspuns.


Pub