(video) Igor Dodon a discutat cu Vladimir Putin: Rusia va oferi 500 de milioane de ruble - ajutor pentru agricultori

Președintele Igor Dodon a avut o discuție în format videoconferință cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Oficialii au abordat mai multe subiecte, printre care evoluția negocierilor privind obținerea de către Republica Moldova a împrumutului rus în valoare de 200 milioane de euro, vaccinul rus împotriva Covid-19, dar și chestiuni ce țin de semnarea unui acord cu privire la protecția socială, de acordare a asistenței umanitare din partea Federației Ruse pentru achiziția a 20 mii de tone de motorină pentru producătorii agricoli din Moldova. Astfel, partea rusă este dispusă să ofere 500 milioane de ruble, iar prima tranșă ar putea fi transferată în zilele următoare.

Foto: facebook/IgorDodon

„Am abordat un spectru larg de subiecte legate de interacțiunea dintre țările noastre în cadrul parteneriatului strategic. Am constatat cu satisfacție dinamica în creștere continuă a relațiilor bilaterale, în pofida crizei pandemice.

Am acordat o atenție sporită unor teme de actualitate. Astfel, la 1 octombrie, va avea loc Forumul Economic Moldo-Rus în format de teleconferință, iar la 2 octombrie, se va desfășura ședința Comisiei Interguvernamentale Moldo-Ruse pentru cooperare comercial-economică în format videoconferință”, spune Dodon.

Oficialii au discutat și despre evoluția negocierilor privind obținerea de către Republica Moldova a împrumutului rus în valoare de 200 mil. de euro. Totodată, au abordat chestiuni ce țin de semnarea unui acord cu privire la protecția socială, de acordare a asistenței umanitare din partea Federației Ruse pentru achiziția a 20 mii de tone de motorină pentru producătorii agricoli din Moldova. În acest scop, partea rusă este dispusă să ofere 500 milioane de ruble, iar prima tranșă ar putea fi transferată în zilele următoare.

În continuare, Dodon a reiterat interesul părții moldovenești pentru procurarea vaccinului rus împotriva coronavirusului, după ce acesta va trece toate etapele de testare și va obține autorizația Organizației Mondiale a Sănătății.

În altă ordine de idei, a solicitat conducerii Federației Ruse să permită studenților din Republica Moldova, care învață în Rusia, să se prezinte la locul de studii. În context, m-am adresat omologului rus să examineze posibilitatea de a relua traficul aerian și feroviar dintre țările noastre.

Vedeți discuția integrală mai jos.


Pub