Simona Halep a câștigat în primul tur la Roland Garros. Românca împlinește azi 29 de ani

Simona Halep - Sorribes Tormo, la Roland Garros. Românca Simona Halep o întâlnește duminică, în primul tur la Roland Garros, pe jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA, chiar în ziua în care împlinește 29 de ani, scrie stirileprotv.ro.

Foto: WTA

Simona Halep este marea câștigătoare a primul tur la Roland Garros.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe spaniola Sara Sorribes Tormo cu 6-4, 6-0, duminică, în ziua în care împlineşte 29 de ani, transmite Agerpres.

Halep, campioana din 2018 şi principala favorită anul acesta, s-a impus după o oră şi 22 de minute.

Românca a început mai greu şi a fost condusă cu 3-1 şi 4-2 în primul set, până şi-a găsit ritmul de joc. Halep a dominat apoi jocul şi a reuşit patru ghemuri consecutive, câştigând primul act cu 6-4. În setul secund, Simona Halep a controlat jocul de la un capăt la altul şi s-a impus cu 6-0.

Halep a reuşit un as în acest meci, iar Sorribes Tormo (23 ani, 70 WTA) a comis două duble greşeli. Simona Halep a avut 23 de mingi direct câştigătoare şi 23 de erori neforţate, în timp ce iberica a adunat 10 winners şi 16 erori neprovocate.

Halep şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA. În turul secund, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre românca Irina Begu şi elveţianca Jil Teichmann, meci care va avea loc tot duminică. Simona s-a oprit în sferturi la ediţia de anul trecut a turneului parizian.

Simona Halep - Sara Sorribes Tormo 6-4, 6-0

Halep a câștigat primul set.

UPDATE 2-3 Jucătoarea spaniolă reușește un break, însă Halep revine și ea în joc, cu un break.

UPDATE 1-2. Cele două jucătoare își câștigă serviciul.

Meciul dintre Halep, numărul 2 mondial şi favorită 1, şi Sorribes Tormo este al doilea de pe noua arenă Philippe Chatrier.

Halep şi Sorribes Tormo nu s-au mai întâlnit până în prezent.

Simona Halep împlinește azi 29 de ani

Cu ocazia zilei sale de naştere, fostul lider WTA a iniţiat pe Facebook o strângere de fonduri.

“Dacă ar fi să mă gândesc la un cadou pe care aş vrea să-l primesc, acesta ar fi să le arăt unor învăţători dintr-un sat al României cât de mulţi oameni le sunt alături. Aş vrea să-i ajutăm să transforme un autobuz ruginit, salvat de la fiare vechi într-un afterschool pentru toţi copiii din sat. Orice contribuţie, oricât de mică, de la cât mai mulţi oameni din toate colţurile lumii le-ar da curaj celor doi tineri şi ar face din aniversarea mea o sărbătoare cu adevărat reuşită”, a scris Halep, potrivit News.ro.

Simona Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.

În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.

Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat şase turnee, pe toate suprafeţele. Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la French Open la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.

Ca profesionistă, Simona Halep a câştigat în total 22 turnee, inclusiv două de grand slam, la Roland Garros, în 2018, şi Wimbledon, în 2019.

Cariera Simonei Halep, în cifre

Titluri WTA de simplu: 22 - Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ’s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Titluri la dublu: 1, Shenzhen - 2018, în echipă cu Irina Begu;

Finală (dublu): 1, Montreal - în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;

Meciuri câştigate - meciuri pierdute: 513-216;

Premii totale: 38,566,001 milioane de dolari;

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).


Pub