image
Sursa foto: BBC

Peru: Autorităţile redeschid frontierele aeriene din 5 octombrie

Preşedintele Martin Vizcarra a anunţat vineri că pe 5 octombrie Peru îşi redeschide frontierele aeriene pentru un grup limitat de ţări după şapte luni.

„Zborurile internaţionale vor fi permise începând cu 5 octombrie între ţările din regiune, apoi vor fi extinse treptat la altele", a spus Vizcarra într-o conferinţă de presă.

„Aceste zboruri vor fi autorizate către destinaţii sigure din punct de vedere sanitar", a adăugat el, fără a oferi detalii.

Ministrul transporturilor a anunţat la începutul lunii septembrie că Statele Unite, Mexic, Spania şi Chile vor face parte din acest prim grup.

Închiderea frontierelor a afectat serios sectorul turistic peruvian, care era înfloritor

Din martie, guvernul de la Lima a autorizat doar zboruri de repatriere pentru cetăţenii străini blocaţi în ţara andină după declanşarea pandemiei de COVID-19.

Peru a înregistrat joi cel mai mic număr zilnic de decese din ultimele cinci luni.

Cu 33 de milioane de locuitori, Peru este a treia ţară din America Latină cu cel mai mare număr de cazuri de contaminare cu noul coronavirus (788.930), după Brazilia şi Columbia. De asemenea, ocupă locul al treilea în clasamentul deceselor după Brazilia şi Mexic, cu un bilanţ total de 31.938 de morţi.

Cu toate acestea, proporţional cu numărul populaţiei, Peru are cea mai mare rată a mortalităţii provocate de pandemie din lume (98.68 decese la 100.000 de locuitori), conform datelor furnizate de universitatea americană Johns Hopkins.

Noutăţile partenerilor

comentarii: