Încă un deputat de la PRO MOLDOVA a fost testat pozitiv la COVID-19

oleg sirbu

Deputatul Oleg Sîrbu a fost testat pozitiv la COVID-19. Potrivit colegului său de partid Sergiu Sîrbu, deputatul ar avea o formă ușoară a virusului și se tratează la domiciliu.

Oleg Sîrbu nu a făcut deocamdată un anunț public despre starea sa de sănătate; unica informație vine de la colegul său de partid.

Tot astăzi, Ruxanda Glavan, deputată PRO MOLDOVA, a fost testată pozitiv cu COVID-19. Politiciana a făcut anunțul într-o postare pe Facebook, în care informează că ieri a aflat rezultatele testului și în prezent se află sub tratament la domiciliu.

„Din păcate, deși am păstrat toate măsurile de protecție personală, am devenit și eu un pacient în tratament la domiciliu. Aseară am primit confirmarea ca sunt infectată cu COVID-19. Mă rog bunului Dumnezeu pentru toți cei care trec acum prin boală, iar eu voi reveni cu detalii despre toată experiența mea când starea de sănătate îmi va permite. Virusul este mult prea aproape…”, a menționat aceasta.

Printre deputații confirmați pozitiv la COVID-19 mai sunt Arina SpătaruEugeniu Nichiforciuc și Vladimir Mizdrenco.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente