I-a promis că o ia de nevastă și a determinat-o să-i dea 110 mii lei. Schema unui deținut, cercetată de polițiști

Un tânăr de 26 de ani, deținut în penitenciarul nr.12, din orașul Tighina, și-a creat un profil fals pe o rețea de socializare, a curtat o femeie și i-a promis că o ia de nevastă. Această a căzut în plasa deținutului, a luat credite și i-a adus bani în penitenciar, la rugămintea acestuia, suma ajungând la 110 mii lei.

Foto: unitedwaynwla.org

Femeia, în vârstă de 43 de ani, a înțeles că este trasă pe sfoară și s-a adresat la poliție. Aceasta a povestit ofițerilor că a legat o relație cu un deținut, prin intermediul unei rețele de socializare, în anul 2019. Deținutul i-ar fi povestit că în curând va fi eliberat și i-a promis că o va cere în căsătorie, imediat ce iese din penitenciar.

Între timp, deținutul cerea bani de la femeie, sub diferite pretexte, aceasta chiar luând credite de la diferite companii de microcreditare.

Potrivit poliției, condamnatul era ajutat, în toată „afacerea” de alte două femei, de 67 și, respectiv, 23 de ani, cărora victima le-ar fi transmis banii, în total fiind vorba despre o sumă de circa 110 mii lei.

După audierea celor trei, aceștia și-ar fi recunoscut infracțiunea săvârșită, susține poliția.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 2 la 6 ani.


Pub