‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 24 aprilie, 2024
12.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProgramul de Dezvoltare al Sectorului de Lapte: 5-7 mii de lei pentru bovine, 3-5...

Programul de Dezvoltare al Sectorului de Lapte: 5-7 mii de lei pentru bovine, 3-5 sute de lei pentru ovine și caprine

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Programul Național de Dezvoltare al Sectorului de Lapte 2020-2025 este gata elaborat, însă, de câteva luni, atât autorii documentului, cât și fermierii sunt în așteptare ca acesta să fie votat de cabinetul de miniștri, după care publicat în monitorul oficial. În momentul de față, actul respectiv se află la etapa de avizare.

Potrivit secretarului de stat pe domeniul zootehniei, din cadrul Ministerului Agriculturii, Tatiana Nistorică, programul urmează a fi aprobat în următoarele săptămâni.

„Una din prevederile programului este achitarea subvenției pe cap de animal. Intenționăm ca aceste plăți să fie achitate chiar din acest an. Eligibili spre finanțare în acest caz sunt fermierii care au bovine pentru lapte și dețin autorizarea sanitar-veterinară”, a precizat pentru Agrobiznes Tatiana Nistorică, secretar de stat pe domeniul zootehniei.

În prezent, fermierii pot primi subvenții post-investiționale în mărime de 50 % în cadrul a trei măsuri de sprijin. Una ține de construcția sau reconstrucția fermelor, cea de-a doua măsură se referă la dotarea cu echipament și utilaj modern a fermelor, iar a treia se referă la procurarea animalelor cu certificat de rasă. Mai sunt și plățile în avans, de care pot beneficia fermierii care inițiază un start-up.

„După implementarea programului fermierii vor primi bani per cap de animal. Conform calculelor este vorba de 7 mii de lei pentru o vacă adultă, mulgătoare și 5 mii de lei pentru junici. Un plus de 50 % la subvenții vor beneficia deținătorii de animale care vor avea atestată ferma ca una de prăsilă. Asta înseamnă creșterea animalelor nu doar în scop de a obține lapte, dar și în scop de reproducție”, explică secretarul de stat, Tatiana Nistorică.

Regulamentul referitor la plățile directe pe  cap de animal îi  vizează și pe deținătorii de ovine și caprine.

„Ca sumă este diferită pentru fiecare categorie de animale. Pentru ovine și caprine va fi de câte 500 de lei pentru un animal, iar pentru tineret, vorbim de mioare și căprițe este prevăzută o taxă de 300 de lei per cap de animal”, susține Tatiana Nistorică.

Pentru anul viitor, conform programului de susținere a sectorului, autoritățile intenționează să extindă lista animalelor care vor beneficia de plăți directe.

Cât privește prețul de achiziție a laptelui, materie primă, va fi stabilit în funcție de calitatea acestuia și nu de grăsimea lui, așa cum se face în prezent.

„Urmează să fie întreprinse acțiuni de monitorizare a calității laptelui la nivel național. Odată în lună vor fi prelevate probe. În funcție de rezultatele de laborator vor fi eliberate certificate și în funcție de calitatea acestuia va fi stabilit prețul”, explică Tatiana Nistorică.

„Prin monitorizarea calității laptelui vom putea determina și partea ce ține de microbiologia laptelui, numărul de germeni conținuți în lapte, în funcție de acești parametri se va stabili prețul”, menționează secretarul de stat pe domeniul zootehniei.

‹ adv ›

Acest lucru este un prim pas în direcția exporturilor de produse lactate în piața Uniunii Europene, a mai precizat Tatiana Nistorică.

„Nu ne uităm doar la grăsimea produsului, dar și la parametrii de inofensivitate ai acestuia. Prin astfel de acțiuni putem obține un produs, care ar fi mult mai ușor acceptat pe piața Uniunii Europene”, zice Tatiana Nistorică.

Programul va fi aprobat în final doar prin hotărâre de Guvern. Și va intra în vigoare imediat după publicarea în monitorul oficial.

Toate acțiunile programului sunt prevăzute a fi implementate până în 2025, iar către 2026, ar trebui, conform analizelor, să avem rezultate palpabile, susțin autorii. Este vorba de redirecționarea efectivelor de bovine din gospodăriile casnice în fermele amplasate în extravilan și majorarea efectivului de vaci în fermele de producere a laptelui de la 5,1 mii de capete în anul 2020 până la aproximativ 29 de mii de capete către anul 2026. Se mai așteaptă sporirea producției de carne de bovină ca produs secundar obținut de la sectorul lapte, până la 40%. Totodată, către anul 2026 se așteaptă să avem nu mai puțin de 150 de ferme de bovine.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›