Trimite e-mail | Printeaza
Social
22.09.2020

Implementarea obiectivelor Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” pe agenda discuțiilor dintre ministrul Igor Șarov și directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi

Implementarea obiectivelor Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” pe agenda discuțiilor dintre ministrul Igor Șarov și directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a avut astăzi, 22 septembrie, o convorbire online cu Anna Akhalkatsi, directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova. Subiectul principal al discuțiilor a vizat implementarea obiectivelor Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”.

Ministrul Igor Șarov și-a exprimat recunoștința pentru suportul constant pe care Banca Mondială îl acordă Republicii Moldova în domeniul educației menționând că implementarea unui proiect care prevede reformarea învățământului superior din țara noastră este imperios necesar la moment. „Împreună cu membrii echipei de implementare a proiectului și colegii din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării am trasat primele obiective pe care ni le propunem să le realizăm până la sfârșitul acestui an prin demararea unor activități prioritare, și anume: inițierea procesului de elaborare a standardelor de calificare pentru cele trei cicluri de studii superioare  licență, master și doctorat; elaborarea  sistemului informațional de management în învățământul superior; pilotarea și ajustarea noului mecanism de finanțare; lansarea concursului de proiecte pentru învățământul superior etc.”, a afirmat oficialul.

În context, Anna Akhalkatsi, directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova a vorbit despre necesitatea conjugării eforturilor în vederea realizării cu succes a obiectivelor propuse astfel încât activitățile planificate în cadrul proiectului să fie desfășurate în termenele stabilite.

Menționăm că Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” va contribui la îmbunătățirea calității mediilor de predare și învățare în cadrul instituțiilor de învățământ superior și colegiilor pedagogice și sporirea relevanței învățământului superior pentru piața muncii din Republica Moldova.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, printre principalele rezultate ale Proiectului vor fi: investiții în infrastructura universitară (laboratoare, centre de cercetare, medii de învățare etc.); un nou mecanism de finanțare al învățământului superior bazat pe indicatori de performanță pilotat și implementat; standarde de calificare elaborate și puse în aplicare și ca rezultat îmbunătățirea programelor de studii superioare și a curricula universitară; un sistem de asigurare a calității performant atât la nivel național, cât și cel instituțional; ANACEC înregistrat în EQAR drept dovadă a conformității programelor de studii superioare naționale acreditate cu Standardele și liniile directoare pentru asigurarea calității în Spațiul European al Învățământului Superior.

Proiectul va fi implementat în perioada 2020-2025, iar valoarea creditului acordat de Banca Mondială pentru realizarea acestuia este de 35,7 mln. de euro.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus