(video) Ministrul Justiției: „Curtea Constituțională a blocat reforma Justiției. Devine imprevizibilă punerea în aplicare a Acordului cu UE”

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevshi, a declarat că în urma avizului negativ la proiectul de modificare a Constituției, prezentat de Guvern, Curtea Constituțională a „blocat reforma Justiției”, iar în rezultat, ar putea apărea o serie de „probleme pentru Republica Moldova”, atât în relațiile cu UE, cât și în cele cu FMI.

Foto: UNIMEDIA

„Proiectul respectiv urma să fie baza procesului de reformare a sistemului judecătoresc. A fost agreat cu Comisia de la Veneția și cu Uniunea Europeană. Dacă e să vorbim tehnic, cu privire la procedură, precum că Guvernul nu ar fi publicat proiectul în Monitorul Oficial, că Guvernul a aprobat o altă versiune, CC în orice moment putea să se adreseze către Guvern pentru a întreba dacă se confirmă sau se infirmă valabilitatea proiectului respectiv, ceea ce nu au făcut și acest lucru îmi pare suspect. Și nu știu de ce avizul a fost oferit peste 3 luni, anume în perioada electorală. Ce s-a urmărit? Pentru mine aceasta este o enigmă”, a declarat ministrul Justiției.

Nagacevschi susține, însă, că problema poate fi depășită prin reinițierea procesului de avizare în cadrul Guvernului sau retrimiterea către Guvern pentru a fi aprobat încă o dată proiectul și transmiterea acestuia către Curtea Constituțională.

„Problema mare este ce au stabilit ei pe fond, au declarat neconstituționale unele prevederi ce se referă la încetarea mandatului membrilor CSM profesori titulari de drept. Această normă este inclusă în proiect doar în colaborare cu Comisia de la Veneția, fiind agreată și cu UE. Prin blocarea acestei norme în principiu se blochează înțelegerile Republicii Moldova cu Comisia de la Veneția și cu Uniunea Europeană. Respectivul proiect de lege este parte integrantă în memorandumul cu UE în ceea ce privește finanțarea cu 100 de milioane de euro a RM. În acest memorandum este prevăzut expres că Guvernul va elabora și aproba acel proiect care este în strictă conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția”, a punctat ministrul Justiției.

Potrivit acestuia, reinițierea procedurilor de discutare a proiectului respectiv „va crea o serie de dificultăți pentru RM”. „Deja pregătim o adresare către Comisia de la Veneția, care va fi transmisă și UE, pentru ca nouă să ni se explice cum să acționăm în cotinuare”, a precizat Nagacevschi, anunțând că mâine dimineață urmează să zboare la Strasbourg în acest sens.

Oficialul a adus critici dure la adresa Curții Constituționale: „Pe lângă faptul că CC a blocat reforma Justiției, astăzi CC în principiu blochează țara. Devine imprevizibilă punerea în aplicare a Acordului cu UE. Mai mult ca atât, acest proiect de lege este un element și al draftului de memorandum de înțelegere cu FMI”.

Urmăriți briefingul integral:

Astăzi, Curtea Constituțională a avizat negativ inițiativa de revizuire a Constituției, propusă de Guvern.

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a explicat motivele care au stat la baza avizului negativ al CC, precizând că proiectul de modificare a Constituției poate fi prezentat Parlamentului pentru examinare numai după ce Guvernul va înlătura deficiențele constatate de Curte și va obține avizul CC. Doar în cazul în care Curtea va aviza pozitiv toate prevederile proiectului de lege, acesta va putea fi prezentat Legislativului pentru examinare.

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevshi, a declarat că „proiectul, în forma în care a fost prezentat spre avizare Curții, este conform angajamentelor internaționale, fiecare cuvânt fiind agreat cu partenerii țării, acest proiect fiind și angajament al RM conform Memorandumului de înțelegere cu UE, fiind conform recomandărilor Comisiei de la Veneția”.


Pub