(video) Viorica Dumbrăveanu, despre vaccinul rusesc: Nu va conta că vine un vaccin din Federația Rusă, din China sau dintr-un alt stat. El trebuie să fie precalificat de OMS

Nu va conta că vine un vaccin din Federația Rusă, din China sau dintr-un alt stat. El trebuie să fie precalificat de OMS. Cel puțin asta spune Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, întrebată fiind dacă cetățenii pot miza pe vaccinul elaborat de Federația Rusă, în condițiile în care acesta nu a trecut toate testări.

„Noi deja am făcut o declarație în acest sens și avem documente confirmative. Noi am solicitat alianței globale pentru vaccinuri și imunizări să includă Republica Moldova în statele, ce vor beneficia de un vaccin anti-Covid, testat și precalificat de OMS. Nu va conta că vine un vaccin din Federația Rusă, va veni din China sau dintr-un alt stat. Condiția este ca să treacă toate etapele de testare, inclusiv testarea masivă pe populație și un element esențial, el să fie precalificat de Organizația Mondială a Sănătății. Noi trebuie să avem această unde verde, pentru că noi nu putem să ne aruncăm dintr-o extremă în alta”, a declarat Dumbrăveanu în emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Amintim că Rusia intenţionează să înregistreze până pe 15 octombrie cel de-al doilea vaccin potenţial al său dezvoltat împotriva maladiei Covid-19. Vaccinul vizat de această decizie a fost dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, ai cărui specialişti au finalizat testele în fază incipientă pe pacienţi umani, săptămâna trecută.

Rusia a înregistrat deja primul ei vaccin potenţial împotriva Covid-19, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, în luna august.


Pub