Vreme schimbătoare: De la 18 la 30 de grade Celsius în următoarele zile

Astăzi, maxima termică va atinge 20 - 22 de grade Celsius în unele regiuni ale țării, iar de mâîne, vremea se încălzește treptat. Meteorologii prognozează, spre sfârșitul săptămânii viitoare, până la 30 de grade Celsius.

Foto: UNIMEDIA

Astăzi, vremea va fi relativ rece. În nordul țării se vor înregistra până la 18 grade Celsius pe parcursul zilei, iar noaptea, mercurul va coborî în termometre până la 5 grade.

În sud vor fi maxim 22 de grade Celsius ziua și în jur de 9 grade în cursul nopții.

În capitală, maxima termică va fi de 20 de grade Celsius, iar noaptea, vremea se va răci până la 8 grade.

În următoarele zile, temperatura aerului crește treptat, până la 30 de grade Celsius în unele regiuni ale țării, spre sfârșitul săptămânii viitoare.

Prognoza meteo pentru următoarele zile / Sursa:meteo.md


Pub