fbpx

Barack Obama lansează o carte cu „detalii extrem de personale”. Despre ce este?

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, va lansa o nouă carte pe 17 noiembrie curent. Mai exact, e vorba despre primul volum al memoriilor sale – ascensiunea sa politică, alegerile din 2008 şi primii săi ani la Casa Albă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„A Promised Land” va avea 768 de pagini și va fi tradusă în mai multe limbi – toate variantele fiind lansate pe aceeași dată, la două săptămâni după alegerile din America.

„Obama descrie în detalii extrem de personale atât educaţia sa politică, cât şi momentele de răscruce din primul său mandat al preşedinţiei sale istorice”, a comentat editura, care a precizat că detaliile turneului de promovare a cărţii vor fi anunțate spre finele anului. 

Despre lansarea cărții, fostul președinte a scris ieri pe pagina de Facebook, menționând că în volum vorbește atât despre greșelile făcute, cât și despre reușitele sale. De asemenea, el a promis să ofere „o realitate onestă”.

„În carte am încercat să le transmit cititorilor sentimentul călătoriei personale prin care am trecut eu și Michelle în acei ani. Și, în cele din urmă, într-un moment în care America trece printr-o astfel de revoltă enormă, cartea oferă câteva dintre gândurile mele despre cum putem trece peste diviziunile din țara noastră și să facem democrația să funcționeze pentru toată lumea – o sarcină care nu va depinde de un singur președinte, dar de noi toți, cetățenii.

Pe lângă faptul că este o lectură amuzantă și informativă, sper mai mult decât orice că această carte îi va inspira pe tinerii din întreaga lume să-și facă vocea auzită și să lupte pentru o lume mai bună”, a scris Obama.

După cum am menționat, aceasta este „o nouă carte” a fostului președinte. Obama a cunoscut succesul în lumea lecturii încă dinainte să devină șef de stat. El a vândut milioane de exemplare din „Dreams of My Father”, volum din 1995, şi „The Audacity of Hope”, carte din 2006.

Barack Hussein Obama al II-lea a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind primul afro-american ales în această funcție. Cele două mandate ale sale au fost marcate de efectele crizei economice, reforma sistemului de sănătate şi uciderea lui Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaeda

Articole asemănătoare

Back to top button