/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Parlamentul European nu-l mai recunoaşte pe Alexandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului

missing
17 septembrie 2020, ora 23:28

Parlamentul European (PE) a adoptat joi o rezoluţie prin care nu-l mai recunoaşte pe Alexandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului, calificată de Minsk drept „agresivă”, „îndepărtată de realitate” şi „dezechilibrată”, în timp ce mai multe state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), printre care şi România, au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale în Belarus, scrie Agerpres.

În rezoluţia votată cu 574 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 82 de abţineri, Parlamentul European a respins rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate în Belarus pe 9 august, câştigate de preşedintele Aleksandr Lukaşenko cu 80% din voturi, dar despre care PE consideră că au fost fraudate şi „au încălcat toate standardele internaţionale”, motiv pentru care eurodeputaţii solicită Uniunii Europene impunerea de sancţiuni şi subliniază că legislativul european nu-l va mai recunoaşte pe Lukaşenko drept preşedinte începând cu data de 5 noiembrie, când acestuia îi expiră actualul mandat.

Potrivit unui comunicat emis apoi de Ministerul de Externe belarus, Parlamentul European, „care se descrie drept o structură serioasă, obiectivă şi democratică, nu a avut suficientă voinţă politică să privească dincolo de nasul său, să depăşească parţialitatea şi să nu devină ostatic al diverselor teme”. „Analiza a fost înlocuită de un şir de propuneri emoţionale care nu duc nicăieri. Parlamentarii europeni ar trebui să aibă un minim de cunoştinţe de drept internaţional şi să respecte suveranitatea statelor terţe”, adaugă MAE belarus.

Tot joi, Ministerul de Externe danez a anunţat, potrivit Reuters, că un grup de state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale la scrutinul prezidenţial din Belarus.

Această misiune, care va investiga numeroasele relatări privind încălcări ale drepturilor omului înaintea, în timpul şi după alegerile din 9 august, urmează să publice un raport într-un termen de şase săptămâni, potrivit MAE danez.

Membrii OSCE care au constituit această misiune sunt Danemarca, Belgia, Canada, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Islanda, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi SUA.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei europene a anunţat că opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia este aşteptată luni la Bruxelles, unde se va întâlni cu miniştrii de externe din statele UE.

Opozanta, refugiată în Lituania după alegerile din 9 august, va merge după această întâlnire la Parlamentul European. Aceasta este a doua ei deplasare oficială externă, după cea efectuată la Varşovia. Tihanovskaia a anunţat că pregăteşte o listă cu membri ai forţelor de ordine responsabili pentru violenţele şi arestările arbitrare survenite în timpul manifestaţiilor împotriva preşedintelui Lukaşenko, în vederea unor eventuale acţiuni penale în viitor.

Miniştrii europeni de externe vor discuta despre sancţiunile pe care UE intenţionează să le adopte împotriva responsabililor de la Minsk, acestea urmând să fie supuse aprobării liderilor statelor UE la summitul din 24-25 septembrie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram