190 de elevi și peste 200 de profesori, testați pozitiv la Covid-19, de la începutul anului de învățământ. Care este situația în grădinițe

Circa 190 de elevi au fost diagnosticați cu Covid-19, după începerea anului de studii, iar alți peste 5.600 se află în autoizolare la domiciliu. Totodată, peste 200 de cadre didactice au fost testate pozitiv de la 1 septembrie, iar alte aproape 300 sunt în autoizolare. Informațiile au fost prezentate de către ministrul Educației, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„La moment, avem 11 școli în carantină, numărul lor este neschimbat, sunt 207 clase care activează la distanță din cauza carantinei. Numărul acestora în evoluție, de pe 14 septembrie, s-a schimbat de la 171 pana la 207. Numărul școlilor se schimbă, unele se deshid, altele intră în carantină. Dacă va fi totul bine, de mâine o școală revine din carantină”, a menționat ministrul Educației.

„Ne așteptam la un asemenea scenariu, cu atât mai mult că rigorile față de închiderea unei insituții sunt destul de mari. Când se infectează un copil pleacă toată clasa în carantină”, a precizat Igor Șarov.

Potrivit ultimelor date, 190 elevi au diagnosticul de Covid-19 confirmat, iar 5.653 de elevi se află în autoizolare. Totodată, 207 cadre didactice sunt infectate și 288 de cadre didactice se află în autoizolare.

Pe de altă parte, crește numărul grădinițelor care s-au redeschis, de la 738 la 14 septembrie la 817 astăzi. Dintre acestea, 315 activează de la distanță. „158 de copii sunt în autoizolare, 40 de cadre didactice - testate pozitiv și 93 de cadre didactice - în autoizolare”, a anunțat ministrul Educației.

Reamintim că școlile din țară și-au redeschis ușile pentru elevi la 1 septembrie, la fel și o parte dintre grădinițe. Angajații instituțiilor de învățământ sunt obligați să poarte măști în timpul orelor, dar și să respecte și asigure un șir de alte măsuri, pentru a evita răspândirea infecției Covid-19.


Pub