/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

„În ceea ce privește demisia, există legislație”. Ministrul Șarov, despre declarația președintelui Dodon

missing
17 septembrie 2020, ora 21:11

Ministrul Educației, Igor Șarov, susține că își poate exprima opinia referitor la un subiect, atunci când poartă responsabilitatea pentru sistemul educațional și când este responsabil de sănătatea oamenilor. Astfel comentat ministrul declarația de ieri a președintelui Igor Dodon, care a spus într-o emisiune tv că dacă și-ar dori „mâine ar fi demis ministrul” pentru critica adusă la adresa lui. Este vorba despre un mesaj al lui Șarov, prin care critică faptul că Dodon a intrat fără mască într-o instituție de învățământ și nu a păstrat distanța socială față de profesori și elevi.

Eu vreau să cred că pot să-mi permit să-mi expun un punct de vedere atunci când ai în spate un sistem educațional, oamenii de cultură sănătatea și responsabilitatea cărora trebuie să mi-o asum”, a precizat Șarov la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Ministrul Educației spune că nu a fost apostrofat la acest subiect nici de premierul Chicu, nici de președintele PDM, Pavel Filip.

Eu nu pot să comentez expresia sau spusele domnului președinte Dodon fiindcă eu mi-am expus un punct al meu de vedere vizavi de acest subiect. Noi trăim într-un stat democratic, fiecare își expune punctul de vedere și lăsăm la latitudinea cetățenilor să judece în ce măsură am avut dreptate. Astăzi a fost emis un comunicat prin care a fost declarat că noi nu comentăm declarațiile politicienilor care sunt implicați în campania electorală, iar în ceea ce privește demisia, există legislația”, a declarat Șarov.

Declarațiile președintelui Dodon la adresa lui Șarov a provocat discuții aprinse în societate, iar un grup de persoane a inițiat și o petiție în adresa șefului de la Educație.

După incidentul cu Igor Dodon, Ministerul Educației a emis un ordin prin care interzice accesul în instituțiile de învățământ a persoanelor străine și organizarea activităților care nu au tangență cu procesul educațional. Totodată, în ordinul Ministerului se menționează că nerespectarea acestui document va duce la tragerea la răspundere a conducătorilor instituțiilor de învățământ.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram