ANI are trei inspectori de integritate noi. Despre cine este vorba

Trei persoane au promovat concursul pentru suplinirea funcției de inspector de integritate. Este vorba despre Rodion Rusnac, Doina Popovici și Zinaida Guțu, care au trecut de toate etapele - proba scrisă, interviul și testarea comportamentului simulat (poligraful).

Foto: tribuna.md

Amintim că la ultima etapă a concursului - Testul poligraf au fost admise 4 persoane, printre care și Andrei Băeșu.

16 candidați au fost admiși la proba scrisă în concursul pentru ocuparea funcției de inspector de integritate în cadrul ANI.

Autoritatea Națională de Integritate are drept scop principal asigurarea integrității în exercitarea funcției publice sau funcției de demnitate publică și prevenirea corupției prin realizarea controlului averii și al intereselor personale și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.

Funcțiile Autorității:

a) exercitarea controlului averii şi al intereselor personale;

b) exercitarea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor, restricțiilor și limitărilor;

c) constatarea și sancționarea încălcărilor regimului juridic al averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor;

d) cooperarea cu alte instituții, atât la nivel național, cât și internațional;

e) asigurarea bunei organizări a Autorității și administrarea activității de promovare a integrității subiecților declarării;

f) alte funcții stabilite prin lege.


Pub