Alte două terenuri de joacă, date în exploatare de primarii Partidului „Șor” în raioanele Glodeni și Șoldănești

Echipa lui Ilan Șor a finalizat amenajarea terenurilor de joacă în alte două localități din raioanele Glodeni și Șoldănești în cadrul proiectului „Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat”. La 15 septembrie a fost inaugurat festiv câte un teren de joacă pentru copii în satul Brânzeni, raionul Glodeni, și la Răspopeni, raionul Șoldănești.

Foto: partidulsor.md

Astfel, numărul terenurilor amenajate în cadrul proiectului „Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat” a ajuns la 24.

La ceremonia de inaugurare festivă a terenurilor de joacă din Brânzeni și Răspopeni au participat reprezentanți ai autorităților locale, copii și părinții acestora. Animatorii le-au organizat copiilor o adevărată sărbătoare, iar adulții au adresat cuvinte de mulțumire echipei lui Ilan Șor pentru realizarea acestui proiect foarte necesar în localitățile lor.

Proiectul „Un teren de joacă pentru copii în fiecare sat” a fost lansat la inițiativa lui Ilan Șor la 23 iulie a.c. Acesta prevede deschiderea terenurilor de joacă pentru copii în peste o sută de localități conduse de reprezentanții Partidului „Șor”. Până acum formațiunea a inaugurat terenuri de joacă pentru copii în 24 de sate din peste 15 raioane ale țării.

De notat că echipa Partidului „Șor” derulează mai multe proiecte sociale și de infrastructură în circa o sută de localități din țară care sunt conduse de primari din partea Partidului „Șor”.


Pub