Formațiunea politică PAS cere demisia președintelui CEC, Dorin Cimil

27911331
Foto: sputnik.md

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cere demisia președintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil. Partidul, care în 2019 l-a propus pe Cimil în funcție, susține că observă acțiuni și declarații ale șefului CEC, „care pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia”.

Partidul PAS, scrie într-un comunicat că Dorin Cimil a fost propus în calitate de membru CEC de către PAS cu intenția ca instituția CEC-ului să devină apolitică, independentă, să apere interesul cetățenilor și să supravegheze cu adevărat organizarea unor alegeri libere și corecte. Am identificat candidatura domnului Cimil din mediul academic, nu din sfera politică, anume din această perspectivă.

PAS mai menționează că dânșii au asistat la acțiuni și declarații din partea lui Dorin Cimil care pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia, oferind drept exemplu următoarele acțiuni: neluarea măsurilor de anulare a cererilor prealabile false, susținerea propunerii de deschidere nejustificată a secțiilor de votare în Rusia pe baza unor acte falsificate, acceptarea deciziei partizane a CEC față de excluderea partidelor din procesul electoral prezidențial, decizie care este ilegală și îl favorizează pe Igor Dodon.

„Având în vedere că Dorin Cimil a dat dovadă de părtinire în exercitarea atribuțiilor sale, prin acceptarea promovării intereselor politice ale unui potențial candidat la alegerile prezidențiale, la comanda lui Maxim Lebedinschi, și astfel a încălcat legea și jurământul depus, solicităm demisia lui Dorin Cimil din funcția de președinte și membru CEC”, punctează cei de la PAS.

Amintim că, anul trecut, Dorin Cimil, numit de către PAS, a fost ales în funcția de președinte al Comisiei Electorale Centrale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente