Belgia restituie Guatemalei o mască mayaşă de jad cu o vechime de peste 1.000 de ani

Belgia a restituit luni Guatemalei o mască mayaşă din jad cu o vechime de peste o mie de ani, care a fost furată şi scoasă ilegal din ţară, a anunţat ministerul guatemalez al Afacerilor Externe, citat de AFP şi DPA.

Foto: rtl.be

Obiectul arheologic de tezaur este datat între anii 600 şi 900, era noastră.

„Piesa, realizată din mozaic de jad, fusese exportată ilegal de traficanţi internaţionali”, potrivit unui comunicat al ministerului Afacerilor Externe.

Masca îl reprezintă pe Chaac, zeul ploii, tunetului şi al punctelor cardinale, considerat unul dintre cei mai importanţi din panteonul mayaş.

Obiectul a fost prezentat ambasadorului statului Guatemala în Belgia de către Serge Lemaître, curator al colecţiei cu obiecte din Americi a muzeului. Obiectul are o valoare „inestimabilă'', a subliniat expertul.

„Masca a fost confiscată la Bruxelles la data de 24 octombrie 2008 şi, după doisprezece ani de procese, instanţa a decis restituirea ei Guatemalei”, a precizat ministerul guatemalez, scrie Agerpres.

Cultura mayaşă a atins apogeul în perioada sa clasică cuprinsă între anii 250 şi 900, era noastră. Ea şi-a extins influenţa pe teritoriile actuale din sudul Mexicului, Guatemala, El Salvador, Honduras şi Belize.


Pub