55% dintre francezi ar susţine reintroducerea pedepsei cu moartea

55% dintre francezi ar susţine reintroducerea pedepsei cu moartea în ţara lor, indică un sondaj de opinie realizat de institutul de specialitate Ipsos, transmite marţi dpa.

Foto: https://stirileprotv.ro/

Circa 55% dintre persoanele chestionate au fost de acord cu următorul enunţ: ‘Pedeapsa cu moartea ar trebui reintrodusă în Franţa’.

Cel mai mare procent de susţinători, de 85%, s-a înregistrat printre votanţii partidului Adunarea Naţională, de extremă dreapta, condus de Marine Le Pen.

Dintre susţinătorii partidului conservator Republicanii, au răspuns afirmativ 71%.

Pedeapsa capitală a fost abolită în Franţa în 1981, iar ultima execuţie prin spânzurare a avut loc în 1977.

La sondajul realizat de Ipsos au răspuns 1.030 de persoane de vârstă adultă, chestionate prin internet, în perioada 1-3 septembrie 2020.


Pub