16:42:33 29.03.2024
Stiri

Se pregătește DEMISIA Guvernului? Igor Dodon i-ar fi găsit deja înlocuitor premierului: „Chicu a aflat că Dodon vrea că toate neajunsurile și problemele existente să le bage în capul său... Socialiștii vor lua maximum 20% la anticipate”

Actualitate 15.09.2020 21:06 Vizualizări3443 Autor: Ziarul National
Se pregătește DEMISIA Guvernului? Igor Dodon i-ar fi găsit deja înlocuitor premierului: „Chicu a aflat că Dodon vrea că toate neajunsurile și problemele existente să le bage în capul său... Socialiștii vor lua maximum 20% la anticipate” Captură


Președintele Igor Dodon ar intenționa ca până la alegerile prezidențiale să scape de premierul Ion Chicu, pe care îl va acuza de administrarea proastă a lucrurilor în stat. La început, Ion Chicu ar fi acceptat acest scenariu, însă nu și faptul ca vina pentru toate relele să fie pusă pe umerii săi. Dodon ar fi identificat deja și un înlocuitor pentru „țapul ispășitor” Chicu, a declarat astăzi Renato Usatîi, în cadrul unei emisiuni de la Europa Liberă.

„Mai întâi Dodon a negociat cu Ion Chicu... ca și cum să imite o plecare. Dar acum și Chicu a aflat că Dodon vrea că toate neajunsurile și problemele să le bage în capul său”, a precizat Usatîi.

Următorul premier ar urma să fie actualul ministru al Finanțelor, Sergiu Pușcuța. „Acum vor să-l aducă pe Pușcuță premier și nu cândva, dar acum. Eu vă spun ce vrea să facă Dodon”, a punctat liderul „Partidului Nostru”.

De asemenea, Usatîi a dat asigurări că Igor Dodon nu are șanse să câștige cel de-al doilea mandat și sunt șanse mici de tot ca cele 200 de milioane de euro de la ruși să ajungă în R. Moldova. „Dacă în turul doi al scrutinului prezidențial trec Dodon cu Maia Sandu, atunci mai sunt ceva șanse să ajungă cele 200 de milioane de euro. Rușii sunt siguri, din informațiile pe care ei le dețin, că Dodon este din ce în ce mai slab și să-i mai dai și 200 de milioane... ”.

Cel mai important pentru Usatîi este că Igor Dodon nu va mai fi președinte. „Eu lupt pentru victorie, dar e important că va pierde Dodon. Nu cred că voi pierde alegerile, dar să admitem că Usatîi iese pe locul III, cu 18%. Astfel, toți cetățenii R. Moldova vor vedea potențialul real al lui Usatîi, nu ceea ce desenează Dodon. Noi vom avea alegeri parlamentare anticipate, dar Dodon minte că vrea anticipate. Dodon va încerca să-și păstreze coaliția, va încerca să-și păstreze cei 37 de deputați. Când va pierde alegerile, dar le va pierde, maximum la ce vor putea pretinde socialiștii sunt 20%. Cel care va câștiga prezidențialele va avea 40 la sută. Pentru ce să schimbe Dodon 37 de deputați cu 20? Plus la asta, dispare Pavel Filip cu o parte din oamenii lui Plahotniuc, Candu nu va trece pragul”, a adăugat acesta.

Întrebat pe cine va sprijini în turul II la prezidențiale, Usatîi s-a arătat încrezător că dânsul va fi cel care-l va înfrunta pe Igor Dodon. „Despre susținerea pentru turul II voi anunța doar după primul tur. Dar vă spun un singur lucru – Dodon nu va mai fi președinte”, a conchis Usatîi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md