/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Dosarul expulzării profesorilor turci. Soția unui profesor turc, la Cutia Neagră: „Lui Botnari cineva i-a ordonat. El nu ar fi făcut-o pur și simplu.”

missing
15 septembrie 2020, ora 21:05

La doi ani de la expulzarea celor șapte profesori turci, familiile acestora încă mai au întrebări la autoritățile noastre în privința celor întâmplate. Așteaptă răspunsuri și soția fostului director al liceului moldo-turc din Ceadîr-Lunga, scos cu forța din casă și expulzat în Turcia. Femeia este convinsă că Vasile Botnari, deși deținea funcția de șef al Serviciului de Informații și Securitate, nu putea pune la cale de unul singur această operațiune.

GALINA TUFEKCI, PROFESOARĂ, SOȚIA LUI FERIDUN TUFEKCI: Mie mi-au luat deja totul. Ei mi-au luat ceva foarte important, la care alții poate nici nu se gândesc. Ei mi-au luat copilăria copiilor mei. Și asta probabil e mai grav decât dacă îmi luau viața.”

În interviul oferit de Galina Tufekci pentru emisiunea Cutia Neagră, femeia mai spune că nu crede că Vasile Botnari a acționat de unul singur și că în spatele acestei operațiuni ar sta alte persoane.

GALINA TUFEKCI, PROFESOARĂ, SOȚIA LUI FERIDUN TUFEKCI: Mereu îmi adresez o întrebare retorică. Dar și lui Botnari cineva i-a ordonat. El nu ar fi făcut-o pur și simplu. Ei acum zic că, potrivit legii, ceilalți executau ordine. Păi și el executa ordinele cuiva.”

Declarațiile profesoarei, rămasă de doi ani fără soț din cauza că a fost expulzat, au fost vizionate și de Andrian Candu, cel care în acea perioadă deținea funcția de Președinte al Parlamentului.

ANDRIAN CANDU, FOST PREȘEDINTE AL PARLAMENTULUI: „Da, probabil este o infracțiune și sigur că a adus dramă și tragedie, dar nu sunt eu justițiarul să judec și să condamn.”

ANDRIAN CANDU, FOST PREȘEDINTE AL PARLAMENTULUI: Pentru ceea ce am făcut eu personal, eu personal – dorm liniștit”.

Anterior însă, când fusese întrebat despre legalitatea acestei operațiuni, fostul speaker a avut un alt răspuns, care însă a scandalizat societatea civilă.

ANDRIAN CANDU, FOST PREȘEDINTE AL PARLAMENTULUI: Viața e viață, sănătate tuturor! Autoritățile publice au acționat într-un fel, acum să spun că au acționat corect, îmi este foarte greu. Știu că au acționat în baza unor protocoale și legi”.

Acum o săptămână, procurorul general a declarat că singura persoană condamnată pentru expulzarea cetățenilor turci este Vasile Botnari. Deși demnitarul spunea că fostul șef al SIS fusese condamnat cu suspendare, mai apoi s-a aflat că a primit doar o amendă de 88 de mii de lei și că fusese privat de dreptul de a ocupa o funcție publică în următorii cinci ani. Pronunțarea sentinței a fost cu grif secret. Deși l-am telefonat de mai multe ori, Botnari nu ne-a răspuns la telefon pentru comentarii.

Între timp, cei șapte profesori turci se află în detenție, în închisorile din Turcia. Anterior, mai mulți activiști civici l-au acuzat pe Igor Dodon că ar sta în spatele acestei acțiuni, fiind o răsplată pentru reparația clădirii prezidențiale, însă șeful statului a negat că ar avea vreo legătură cu expulzarea.

Totuși, atunci când a venit în Republica Moldova, președintele turc a mulțumit autorităților de la noi pentru această operațiune.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram