‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
7.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticole„Nu avem bani”: 50 mln de lei pentru despăgubirile fermierilor nu pot fi achitate

„Nu avem bani”: 50 mln de lei pentru despăgubirile fermierilor nu pot fi achitate

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Agricultori din mai multe raioane ale țării au declarat pentru Agrobiznes că având pagube de peste 60% și încadrându-se în cerințele pentru acordarea ajutorului pentru secetă le-au fost respinse dosarele anunțându-i că sunt incluși în lista suplimentară, care încă nu a fost aprobată.

Mai multe detalii pe acest link.

Potrivit Secretarului General de Stat în cadrul MADRM, Machidon Mihai, cele 300 de milioane de lei ce au fost alocate pentru despăgubiri au fost stabilite în baza listelor inițial elaborate.

Totuși, suma solicitată de fermieri depășește 300 de milioane, constituind 350 de milioane de lei. Respectiv, 50 de milioane de lei ar putea să nu mai fie alocați, din lipsă de resurse.

Agricultorii care ar putea să nu obțină suport sunt cei incluși în listele suplimentare. Amintim că, discutând cu aceștia ne-au declarat că au transmis dosarele la timp, cu actele care confirmă pagubele produse, la unii fiind și de 100%.

„În baza datelor obținute de la organizațiile locale au fost alocate sumele per hectar, formându-se suma de 300 de milioane per total. Atunci când a fost realizată evaluarea ne-a fost oferită o listă, în dependență de suprafața afectată de secetă prezentată atunci. Acum, când în listă s-au mai adăugat și alte suprafețe, pentru acestea nu sunt bani. Sunt greșeli, nemulțumiri și altele. Raportul stabilit de 60% pagube a fost luat în calcul.

Avem gospodării care au colectat 200-600 kg/ha, dar avem și gospodării care au recoltat 1-1,5 tone și tot declară că au 60% pagube. A fost realizată o singură evaluare, respectiv datele s-au luat de acolo. De aceea, acolo unde sunt greșeli de ordin mecanic noi mai putem corecta, dar nu putem face un plus de hectare, nu avem bani. Banii sunt repartizați conform listei generate de noi. Mai avem circa 50 de milioane de lei de acordat în baza listelor suplimentare, pe care nu-i avem. Nu știu cum vom face. Am deschis un cont pentru partenerii noștri de dezvoltare care ar putea oferi bani. Mai sunt duse tratative cu Rusia în privința motorinei, dar vedem”, a declarat Mihai Machidon în cadrul unei conferințe organizate de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Acesta a mai adăugat că, pentru culturile din grupa a doua, nu a fost încă realizată evaluarea.

„Pierderile declarate în unele raioane sunt de peste 60% pentru câmpuri, însă cei care fac aceste acte trebuie să fie responsabili, pentru că sunt cazuri diferite. Mulți încearcă să obțină mijloace financiare. Rog agricultorii să fie maxim exigenți, iar având 1,5-2 tone per hectar de grâu sau porumb de 10-15 tone per hectar să fie înțelegători și să ofere prioritate agricultorilor ce au suferit foarte mult”, a adăugat Mihai Machidon.

‹ adv ›

Amintim că fermierii cu care a discutat echipa Agrobiznes ne-au declarat că au fost incluși în listele suplimentare chiar dacă comisia a stabilit pierderi de 100% provocate de secetă. Totodată, unii din aceștia au declarat că vor merge în instanța de judecată având toate actele la îndemână ce confirmă că au suferit pagube.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›