image
Sursa foto: jurnal.md

Ce spune Marian Lupu despre studiile peste hotare ale fiicei sale achitate din banii lui Plahotniuc

„Toate cheltuielile de studii au fost suportate de către noi, părinții lor”, se arată în mesajul acestuia.

Marian Lupu susține că, în 2014, nu deținea un cont pentru transferuri internaționale și s-a dus cu bani cash la partid, achitând astfel studiile fiicei sale, potrivit rise.md.

Președintele Curții de Conturi susține că nicio persoană fizică sau juridică nu a finanțat studiile copiilor săi.

„Toate cheltuielile de studii au fost suportate de către noi, părinții lor. De pe conturile bancare obișnuite de card, nu este posibil de efectuat transferuri internaționale. Asemenea tranzacții pot fi efectuate doar de pe conturi cu o asemenea destinație, de care, pe motive obiective nici nu dispuneam. În aceste condiții, am transmis banii în numerar colegilor mei de la partid de atunci, care desfășurau activități de afaceri și, în această virtute, dispuneau de conturi pentru asemenea transferuri și le-am adresat solicitarea să efectueze tehnic viramentul către Universitatea din Maastricht”, a menționat președintele Curții de Conturi.

Săptămâna aceasta, rise.md scria că o firmă-căpușă controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc a plătit studiile unor copii de politicieni moldoveni la universități de prestigiu din străinătate. Fiica lui Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, se află printre beneficiari. Aceeași companie, înregistrată în paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice (BVI), a transferat totodată zeci de mii de euro în conturile unor celebrități care au concertat la Chișinău, în clubul de noapte al lui Plahotniuc.

Noutăţile partenerilor

comentarii: