(video) Toamna trecută prin prisma sensibilității poetice a lui Nichita Stănescu. Citește șase lucrări lirice ale poetului român

seara-de-poezie-nichita-stanescu
Foto: gandul.ro

„Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză?”, ne întreba retoric Nichita Stănescu. Poetul de o sensibilitate aproape ireală a descris toamna așa cum numai el ar fi izbutit. Faceți-vă comozi și luați o ceașcă cu cafea și nu uitați să savurați din metafora tomnatică a lui Stănescu.

Emoție de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n țărmul ud
Și furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
și cerul e mânjit cu nori de zgură.
Sunt multe ceasuri și e încă ziuă
pe nisipul țărmului pustiu
Și rece suflă vântul și-n târziu
și marea neagră bate apa-n piuă.

Cotropirea frunzelor

Smulgem frunzele și facem
pat din osul pomilor
paștem iarba și o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuțitul
dușmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, și verdea
neînvinsa clorofilă.

Aerul

Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.

Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.

Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.

În drum spre Laponia

Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul
și ce lipsită de rude poate să fie speranța.
La capătul unei vieți, șoarecele știind totul despre șoareci
totuși moare ca un șoarece.

La capătul unei toamne,
știind totul despre sine
nemaiputându-se să se schimbe
lemnul adoarme ca să nu moară.
Cât de lipsită de voință poate să fie voința
dragostei de singur.

Înserare de toamnă

Ziua alunecă, trăgând după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parca-ai fi împins-o cu mâinile subțiri
pe care le-ai ridicat din îmbrățișarea mea.

Steaua neagra a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat și mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.

Ziua alunecă spre cenușiu, spre negru,
smulgând frunzele și trăgând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
și-un relief de munți, întors spre noi,
izbucnește deasupra, urcând,
coborând.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente