Linkuri accesibilitate

La Doha se negociază un acord de pace pentru Afganistan, pe baza principiului „niciun învingător și niciun învins”


Membri ai delegației talibane în Doha. 12 septembrie 2020
Membri ai delegației talibane în Doha. 12 septembrie 2020

La 19 ani după atacurile teroriste din 11 septembrie din Statele Unite, care au dus la un conflict sângeros care a devastat Afganistanul și a ucis zeci de mii de oameni, astăzi încep negocieri menite să aducă pacea în acea țară.

Oficiali guvernamentali afgani, extremiști talibani și oficiali americani se află în capitala Qatarului, Doha, pentru negocierile care s-au deschis cu o ceremonie de inaugurare.

Părțile aflate într-o confruntare îndelungată „trebuie să ia decizia decisivă în concordanță cu provocările actuale și să se ridice deasupra oricărei forme de diviziune..., ajungând la un acord pe baza niciunui învingător și a niciunui învins”, a spus șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al, ministru de externe din Qatar.

„Vă pot spune cu încredere că istoria țării noastre își va aminti de ziua de astăzi ca despre sfârșitul războiului și suferințelor poporului nostru”, a declarat Abdullah Abdullah, fost ministru afgan de externe și care conduce echipa de negocieri a guvernului de la Kabul.

Vorbind la ceremonie, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a spus că începerea discuțiilor este o „ocazie importantă” și că talibanii s-au angajat să nu găzduiască elemente teroriste.

Washingtonul a ajutat la intermedierea negocierilor de pace în Qatar, unde talibanii au un birou de reprezentare...

Washingtonul a ajutat la intermedierea negocierilor de pace în Qatar, unde talibanii au un birou de reprezentare.

Experții spun că, în ciuda optimismului inițial, discuțiile s-ar putea dovedi a fi lungi și complicate.

„Negocierile vor trebui să abordeze o serie de întrebări profunde cu privire la tipul de țară pe care o doresc afganii”, a declarat Deborah Lyons, reprezentantul special al ONU pentru Afganistan.

Președintele Donald Trump a făcut din retragerea trupelor americane din Afganistan o promisiune electorală înainte de alegerile prezidențiale din 2016. În ajunul alegerilor prezidențiale americane din 3 noiembrie, Washingtonul a crescut presiunile pentru lansarea negocierilor intra-afgane.

La o conferință de presă din 10 septembrie, președintele Trump a calificat discuțiile ca „incitante” și a declarat că Washingtonul se așteaptă ca numărul militarilor americani rămași în Afganistan în luna noiembrie să fie de 4.000. Chiar dacă întârzierile au afectat începerea negocierilor, Washingtonul a început să retragă o parte din cei 13.000 de soldați ai săi după semnarea acordului din 29 februarie.

Secretarul de stat Pompeo a avertizat împotriva încercărilor de a evita ajungerea la un acord de pace, vorbind despre atacurile recente din Afganistan cu ținte politice precise și despre o tentativă de asasinare de la începutul acestei săptămâni a vicepreședintelui afgan Amrullah Saleh.

Delegația afgană îl include pe Abdullah Abdullah, care conduce Înaltul Consiliu pentru Reconcilierea Națională, puternicul grup umbrelă care va supraveghea echipa de negocieri condusă de fostul șef de informații Mohammed Masoom Stanikzai. Numirea lui Abdullah la conducerea consiliului a făcut parte dintr-un acord de împărțire a puterii cu președintele afgan Ashraf Ghani, care a pus capăt lunilor lor de conflicte dintre cei doi politicieni cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale controversate din anul trecut.

Echipa de negocieri a talibanilor este condusă de Abdul Hakim Ishaqzai, un cleric dur care a petrecut ani buni în orașul Quetta, în sud-vestul Pakistanului, unde liderii talibanilor s-au refugiat după ce, în urma intervenției militare a coaliției internaționale conduse de Statele Unite, talibanii au pierdut puterea în Afghanistan.

Un diplomat european din Kabul a declarat pentru Reuters că un armistițiu cuprinzător - pe care talibanii l-au respins până acum - ar trebui să fie o prioritate a discuțiilor.

Liderii talibani vor trebui să-i oprească pe luptătorii lor să atace forțele afgane și civilii...
Un diplomat european din Kabul

„Liderii talibani vor trebui să-i oprească pe luptătorii lor să atace forțele afgane și civilii, violența continuă riscă să degradeze atmosfera și să deraieze negocierile”, a spus diplomatul.

Mulți oameni din Afganistan se tem de întoarcerea talibanilor ca parte a unui acord de guvernare. Grupul extremist a fost acuzat de încălcări grosolane ale drepturilor omului și abuzuri asupra femeilor în anii de guvernare, care s-au încheiat când forțele coaliției conduse de Statele Unite au intervenit în 2001 și i-au îndepărtat de la putere pe extremiștii talibani.

Talibanii controlau Afganistanul la acea vreme și l-au adăpostit pe Osama bin Laden, creierul din spatele atacurilor teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie.

De când au fost alungați de la putere, extremiștii s-au regrupat și au organizat atacuri dese împotriva civililor și forțelor coaliției internaționale. Acum controlează o mare parte a Afganistanului.

Coaliția condusă de americani acum doar antrenează și sfătuiește în principal trupele afgane și desfășoară doar acțiuni de combatere a terorismului.

Acordul în baza căruia s-a ajuns la deschiderea acestor negocieri inter-afgane prevede retragerea treptată a tuturor forțelor internaționale în schimbul renunțării de către talibani la terorism.

Peste 2.300 de soldați americani au fost uciși în Afganistan din 2001 și pînă acum.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat astăzi începerea convorbirilor inter-afgane de la Doha ca pe o „oportunitate istorică”.

„NATO este alături de Afganistan pentru menținerea progreselor realizate și pentru a face în așa fel încât țara să nu mai devină niciodată un refugiu pentru teroriști”, a scris Stoltenberg pe contul său de Twitter.

XS
SM
MD
LG