„-eanu”. Te-ai întrebat vreodată de ce numele tău de familie are această terminație? Cum au apărut numele de familie și la ce foloseau? Ce oare poate spune numele tău de familie despre tine?
Multe dintre numele de familie din onomastica românească sunt derivate, având sufixe tradiționale, așa cum ar fi „-escu”, „-ăscu”, „-eanu”, „-an”, „-aru”, „-atu”, sau „-oiu”, care sunt cele mai frecvent întâlnite. Aceste sufixe sunt specifice limbii române, constituind un semn de recunoaștere al apartenenței respectivelor nume la familia onomasticii limbii române.
Sufixul „-eanu” sau varianta simplificată „-anu”, este, de obicei, atașat numelui unui loc, râu, deal, munte, zonă sau chiar al unui oraș sau al unei regiuni tradiționale românești. Astfel, nume de familie precum Ardeleanu, Deleanu, Dobrogeanu, Moldoveanu, Munteanu, Sadoveanu sau Ungureanu sunt de această factură. Sufixul respectiv poate avea și sens echivalent lui „-escu”/„-ăscu” ca în exemplul Oniceanu, derivat de la Onică (alături de Onicescu, prezent și el în onomastica românească).
De obicei, sufixul „-escu” este atașat unui prenume masculin (de cele mai multe ori), cu semnificația fiul lui [prenumele tatălui]. Spre exemplificare, nume de familie precum Anghelescu, Dănescu, Georgescu, Ionescu, Popescu, Săvescu, Stănescu și Udrescu respectă modalitatea de formare descrisă. Sufixul ușor schimbat „-ăscu” este mai rar întâlnit corespunzând unei faze mai vechi a limbii române. În acest caz, procesul de fuziune a fost diferit, semnificația fiind diferită. Un alt nume propriu, de obicei neuman, a fost folosit prin compunere. Astfel, nume precum Borăscu, Dărăscu, Mărăscu, Orăscu și Zărăscu se înscriu în această categorie.
Alte nume de familie românești sunt descriptive, derivând din ocupații sau au un caracter diminutival: Croitoru, Fieraru, Lemnaru, Moraru, Olaru, Țăranu, Tutunaru, Oieru, Văcaru sau Vânătoru, Băluț, Petruț, Țurcănașu.
Există o serie de nume de familie românești care desemnează numele unui animal sau al unei plante la care s-a atașat sau nu un sufix, adesea fiind vorba de porecle: Bourean(u), Căpreanu, Ciubotea, Jderoiu, Lupu, Ursu, Zimbrean.
De asemenea, deoarece Moldova a trecut prin perioada de rusificare, unele nume de familie s-au tradus de exemplu Moraru a devenit Melnic sau li s-a adăugat terminațiile rusești în locul celor românești „-ov”, „-ev” sau li s-a eliminat litera „u” din nume, de exemplu, Țurcanu a devenit Țurcan, Ciobanu a devenit Cioban sau Ceban.
În Moldova, similar cu aproape întreaga Europă, se obișnuiește ca soția și, respectiv copiii unei familii să moștenească numele de familie al tatălui. Există și excepții, depinzând de o anumită situație specifică. Spre exemplu, dacă părinții nu sunt căsătoriți și/sau tatăl copilului este necunoscut, refuză recunoașterea copilului și/sau mama refuză ca numele de familie al tatălui să fie moștenit de copil, numele de familie al mamei devine numele de familie al copilului.
Modern și democratic, actuala lege a căsătoriilor din Moldova permite alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selecționarea „tradițională” a numelui de familie al soțului, al soției sau al amândurora, sub forma unirii a două nume separate sau chiar unite printr-o cratimă.
