image
Sursa foto: jurnal.md

Încă 479 de cazuri noi de Covid, înregistrate timp de o zi în Republica Moldova; 8 oameni au murit, printre care și un medic

Alte 479 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, un caz este de import (România).

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 42 183 cazuri.

Total teste efectuate – 2465, dintre care primar – 2203 şi repetat – 262.

Din numărul total de cazuri, 19 sunt lucrători medicali: medici-1, asistenți medicali- 15, personal auxiliar-3.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 557 – stare gravă (dintre care 32 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1315 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 505 persoane au fost tratate și externate. În total, 30 437 persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, informăm despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

Deces 1107: Femeie de 66 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 27 august. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. II.

Deces 1108: Femeie de 69 ani, din r-nul Hâncești, internată la IMSP SR Hâncești, pe 27 august. Comorbidități: obezitate gr. II, hipertensiune arterială gr. III, angină pectorală de efort CF II.

Deces 1109: Femeie de 73 ani, din r-nul Călărași, internată la Institutul de Medicină Urgentă, pe 10 august. Comorbidități: boală oncologică.

Deces 1110: Bărbat de 72 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 26 august. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, angină pectorală de efort CF III, hepatită virală cronică.

Deces 1111: Femeie de 58 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 4 septembrie. Comorbidități: obezitate gr. III.

Deces 1112: Femeie de 54 ani, transferată de la Centrul COVID-19, la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 22 august. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. III.

Deces 1113: Femeie de 89 ani, din r-nul Sângerei, internat la IMSP SR Sîngerei, pe 5 septembrie. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. III, bronșită cronică.

Deces 1114: Cu regret anunțăm decesul medicului stomatolog Constantin Usatîi, de 79 ani, care activa în cadrul Întreprinderii Municipale Stomatologice Ialoveni. Regretatul coleg a fost internat la IMSP Spitalul de Stat, pe 4 septembrie, fiind confirmat pozitiv la infecția COVID-19.

Până la ora actuală, 31 de lucrători medicali au pierdut lupta cu infecția COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: