(video) Cum comentează Igor Dodon condamnarea la închisoare cu suspendare a fostului director SIS în dosarul profesorilor turci

Președintele Igor Dodon consideră că expulzarea profesorilor turci a fost o greșeală a conducerii de atunci, iar condamnarea fostului director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, în acest dosar ține de actul de justiție. „Instituția prezidențială și președintele nu au avut nicio atribuție la acele acțiuni, fapt demonstrat în ancheta parlamentară, desfășurată în 2019”, a declarat Igor Dodon.

„Nu mă implic în justiția din Moldova. Timpurile lui Plahotniuc s-au dus și nu vor mai reveni. Procurorul General nu ascultă de indicațiile politicienilor. Sunt absolut de acord cu poziția care a luat-o Stoianoglo, a spus clar că nu se implică în politică. Cred că în sfârșit avem un procuror cu verticalitate care știe ce face. El nu trebuie să placă cuiva, el nu este nevastă care trebuie dată la măritat sau mire la însurat.

Ce ține de acest dosar, în primul rând s-a confirmat ceea ce am spus în 2018 că președintele statului și instituția prezidențială nu a fost implicată în acele fărădelegi, fapt confirmat de deputații Blocului ACUM în luna august - septembrie anul trecut când au fost făcute investigațiile parlamentare. Consider că aceasta a fost o greșeală din partea conducerii de atunci, a celor care controlau puterea la acea etapă. Ce ține de actul de justiție, decizia nu o ia președintele și nu se implică în lucrurile acestea. Probabil sunt niște detalii care țin de securitatea statului sau de secret de stat și s-a luat decizia că trebuie să fie sentința în felul acesta”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, șeful statului spune că este salutabilă întoarcerea cheltuielilor și prejudiciilor de către cel vizat în sentința de condamnare.

„Cred că faptul că au fost întoarse toate cheltuielile suportate de stat este un lucru bun. Banii s-au întors la buget, mi se pare că este vorba despre 2-3 milioane de lei. Și este un lucru bun. Dacă trebuia mai sever sau nu, nu președintele trebuie să se expună”, a mai adăugat Igor Dodon.

Fostul şef SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat în dosarul de expulzare a profesorilor turci, decizia fiind însă secretizată. Procurorul General a anunțat că Botnari a primit închisoare cu suspendare și a fost obligat să achite prejudiciile condamnate de CEDO pe acest dosar, de 125 de mii de euro, dar și cheltuielile pentru avionul cu care au fost duși profesorii în Turcia.


Pub