Interviu/Oazu Nantoi: „Avem un strat destul de larg al locuitorilor care „tânjește” după mâna puternică fie a lui Stalin, fie a lui Lukașenko”

Câți ani ar trebui să treacă ca Republica Moldova să nu mai poată fi numită drept ciob al URSS, de ce unii moldoveni vor „un tătuc” în fruntea statului și când țara noastră va deveni stat puternic – sunt unele întrebări la care a răspuns politicianul și analistul politic Oazu Nantoi, unul dintre protagoniștii ediției speciale a proiectului multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”, realizat de Radio Europa Liberă. 

Deși sunt tot mai puține voci care povestesc despre vremurile frumoase din URSS, se resimte o oarecare nostalgie pentru un conducător puternic „un fel de tătuc” care ar conduce cu mână de fier treburile statului. Vine asta din timpurile sovietice sau de ce moldovenii și-ar dori un Lukașenko?

În primul rând, eu nu cred că e cazul să generalizăm. Dar dacă vorbim despre Republica Moldova ca stat, e cazul să nu uităm că noi ne tragem din RSS Moldovenească – o structură artificială, constituită la 2 august 1940, prin adoptarea legii la Moscova. Respectiv, Uniunea Sovietică „a avut grijă” ca pe acest teritoriu să fie creată așa-zisa națiune socialistă moldovenească. Prin nimicirea demnității umane, demnității naționale, extirparea memoriei istorice, etc. Și dacă ne uităm la diferența dintre Republica Moldova și Țările Baltice, care în 2004 au devenit țări membre ale Uniunii Europene și ale Alianței Nord-Atlantice, deosebirea fundamentală este că cele din urmă conștient doreau să plece din URSS și să-și reconstituie statalitățile care au existat până în 1940. Pe când în RSS Moldovenească – noi, cei care eram locuitori, nu eram uniți prin ideea de a crea un stat național. Și iată din această cauză noi am avut niște guvernări care au fost preocupate de extorcarea banilor din contul cetățenilor și avem un strat destul de larg al locuitorilor care nu înțelege rostul existenței acestui stat și „tânjește” după mâna puternică fie a lui Stalin, fie a lui Lukașenko. Dar repet, nu e cazul să generalizăm. Eu personal sper că în toamna anul curent va fi întoarsă o pagină și noi după aceasta vom deveni mai optimiști.

Dacă v-ar ruga cineva să faceți o prognoză despre câți ani ar trebui să treacă ca Republica Moldova să nu mai poată fi numită de critici drept ciob al URSS, ce i-ați spune?

Pe deoparte, există varianta cu Biblia și cu 40 de ani cât a fost purtat de Moise poporul până nu a murit ultimul care să țină minte că a fost sclav. În ziua de astăzi Internetul accelerează lucrurile, dar revenind la specificul procesului politic pe care noi l-am trăit, eu cred că noi, societatea noastră, are nevoie de o guvernare, care va crea un precedent pozitiv după aflare la putere. Ca cetățenii odată și odată să aibă motive să gândească și să declare clar: „Da, aceștia nu ne-au mințit, da, aceștia nu ne-au prădat” – guvernarea Maiei Sandu a durat prea puțin pentru ca să se soldeze cu un asemenea impact. Cu alte cuvinte, azi în Republica Moldova democrația încă nu se identifică cu ceva pozitiv. Noi trebuie să creăm acest precedent pozitiv și atunci probabil vom merge pe o pistă mai optimistă. Fără ca să căutăm ceva pozitiv în trecutul inuman pe care l-au trăit oamenii pe timpurile lui Stalin și după el.

Când Moldova va deveni un stat puternic? Mulți spun că țara noastră este un stat cu o democrație slabă, dar moldovenii au reușit să „scape” de Plahotniuc.  

Să ne gândim un pic la definiție: ce înseamnă un stat puternic? Nu putem concura cu state cu armament nuclear. La capitolul economie națională, noi tot avem de muncit decenii, dacă e să fim optimiști, ca să ne rupem de sărăcia în care ne aflăm. Prin urmare, Republica Moldova poate să devină un stat puternic în cazul când, noi, cetățenii Republicii Moldova, vom fi consolidați prin sentimentul de cetățean și ne vom identifica viitorul cu existența acestui stat. Adică, prin coeziunea civică putem să devenim puternici. Vreau să revin la exemplul anului 2010 când în societatea noastră au apărut ceea ce putea fi considerat ideea națională – când mai multă lume era unită în jurul ideii viitorului european al țării. Cu regret, politicienii noștri au lovit crunt în această idee, au compromis-o, de aceea trebuie „reclădită” aproape de la zero. Și dacă ați menționat cazul Plahotniuc , păi trebuie să fim conștienți de faptul că debarcarea lui, nu este meritul lui Igor Dodon, e vorba despre Blocul ACUM, care a luptat împotriva lui Plahotniuc, și e vorba despre intervenția factorilor externi. Deoarece din ceea ce eu cunosc, în calitate de participant activ la acele procese, Igor Dodon a fost impus de Federația Rusă a să se coalizeze temporar cu noi pentru a-l debarca pe Plahotniuc. Ceea ce avem noi azi pe ordinea de zi, spre regret, Igor Dodon încearcă să preia controlul asupra structurilor statului captiv. Prin urmare, faptul că Plahotniuc s-a mutat din punctul geografic A în punctul geografic B  încă nu înseamnă nimic. Și e vorba de un proces care, dacă e să fim optimiști, trebuie să dureze cel puțin o guvernare necoruptă, responsabilă și democrată pentru ca să întoarcem această pagină și să constatăm că statul Republica Moldova a devenit un stat funcțional. 

Referitor la problema transnistreană, ați menționat că Transnistria este o tumoare canceroasă pe corpul statului și că în acest caz nu există un tratament eficient și rapid. Dar unde s-a greșit și unde se mai greșește „în tratamentul” acestei probleme? 

Pentru ca să fiu înțeles corect, eu trebuie să repet formula, pe care am utilizat-o prima dată cred că acum 20 de ani, și anume – cheia soluționării conflictului transnistrean se află la Chișinău. Deoarece ceea ce numim noi „conflict transnistrean” demult a devenit un business murdar, realizat de o rețea internațională de crimă organizată cu implicarea politicienilor corupți de la Chișinău, cu capii regimului de la Tiraspol și nu numai. Prin urmare, dacă realmente dorim să avem o țară reîntregită este vorba despre extirparea fenomenului corupției și să avem o guvernare care realmente va fi preocupată de soluționarea acestei probleme. Societatea civilă, pe durata existenței acestei probleme, în repetate rânduri a venit cu inițiative, dar care au fost respinse de toate guvernările. Și atunci când vorbim de soluționarea conflictului transnistrean este vorba despre un proces complex care nu se reduce la semnarea unei hârtiuțe în fața camerelor de luat vederi.  Ci e vorba de un proces etapizat, un fel de microchirurgie, de integrare a populației din stânga Nistrului în spațiul mental, juridic, economic și informațional al RM. Și în paralel, firește, că există factorul prezenței ilegale militare a Federației Ruse și a militarizării acestei regiuni. Sunt ferm convins că aceste probleme pot fi soluționate pașnic. Avem nevoie de o guvernare necoruptă, responsabilă și atunci vom avea motive să fim mai optimiști.

Erați consilierul președintelui Mircea Snegur, când ați mers la Tiraspol, unde potrivit martorilor, i-ați spus în față, liderului separatist Igor Smirnov, că ar trebui să fie arestat. Ce s-a întâmplat în realitate atunci?

Eu am fost consilierul lui Mircea Snegur până în 25 mai 1992. Și înainte de aceasta, înainte de a fi consilier, am fost la Tiraspol. În februarie 1990 am fost la uzina „Tocilitmaș”, unde au pornit grevele lingvistice, unde m-am întâlnit cu colectivul de muncă al acestei uzine și am înțeles cât de important este dialogul. Pe urmă în calitate de consilier am venit la așa-zisul soviet suprem de la Tiraspol și am vorbit în fața lor apăsat că trebuie să renunțăm la scenarii radicale și să mergem pe calea dialogului pentru depășirea fobiilor legate de unire ș.a., și nu am fost înțeles. Ultima dată, în 2007, am fost la Tiraspol și am spus în fața camerelor de luat vederi: voi toți luați laolaltă nu aveți nici un motiv pentru a pretinde la un statut juridic special, că doar la Chișinău locuiesc mai mulți ruși decât în toată Transnistria și că în fața fiecăruia dintre ei există trei opțiuni: 1. studiați constituția Republicii Moldova și deveniți cetățeni loiali, 2. plecați, dacă nu doriți să fiți cetățeni ai RM. Dacă nu vreți primele două opțiuni: studiați Codul Penal al RM. Discursul meu l-am început cam în felul următor: „Eu sunt cetățean al RM. Prin urmare pentru mine Igor Smirnov este criminal de stat”. Aceasta am spus-o la Tiraspol. Problema a fost că spusele mele nu au avut niciun suport la Chișinău. Statul Republica Moldova nu are o politică de stat în ceea ce privește soluționarea unei probleme vitale, care se numește la noi conflictul transnistrean.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.