12:22:51 23.04.2024
Stiri

Președintele îi răspunde lui Candu, după ce liderul „Pro Moldova” l-a AVERTIZAT că va fi nevoit să FUGĂ din R. Moldova: „Unii și-au evacuat familiile și sunt aici la zarabotkă, gasterbaiteri, mai ales cei care au fost la guvernare. Eu dorm liniștit”

Actualitate 11.09.2020 14:38 Vizualizări2448 Autor: Ziarul National
Președintele îi răspunde lui Candu, după ce liderul „Pro Moldova” l-a AVERTIZAT că va fi nevoit să FUGĂ din R. Moldova: „Unii și-au evacuat familiile și sunt aici la zarabotkă, gasterbaiteri, mai ales cei care au fost la guvernare. Eu dorm liniștit”


Președintele Igor Dodon susține că „doarme liniștit” și nu are de gând să fugă din R. Moldova dacă va pierde puterea, așa cum a declarat liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu. Explicația ar fi, spune Dodon, că nu ar fi comis nicio ilegalitate și nu ar avea de ce se teme.

„Andrian, Andrian... Multe declarații a făcut el în timpul acesta... Eu câteodată sunt de acord cu deputații noștri că trebuie mai repede de clarificat cu încălcările care au fost (comise de Candu - n.r.). Eu îmi aduc aminte cum cu un an jumate în urmă spunea că Dodon nu va mai felicita de Revelion moldovenii, îmi dădea capul la tăiat... În luna mai curent spunea că Dodon nu va ajunge să candideze la prezidențiale. Mai spunea că o să-mi rupă degetele... Și-a rupt Andrian... altceva. Noi cu domnul Candu ne cunoaștem foarte bine încă din 2006. Eu eram ministru și foarte des îl invitam în diferite delegații. Pentru ce astfel de declarații? Sau dvs. credeți că toți sunt ca domnul Plahotniuc? Sau cum ați fost dvs. în septembrie anul trecut... Atunci când s-au început aici mișcările nu prea vă vedea nimeni prin Parlament”, i-a transmis astăzi Dodon lui Candu, în cadrul emisiunii sale de pe Facebook.

În opinia lui Dodon, fostul președinte al Parlamentului ar fi foarte sigur pe el, deoarece știe că actualul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu va proceda ca predecesorii săi.

„Acum ați venit și sunteți țanțoș, pentru că înțelegeți că este procuror care nu o să meargă... Dar o să vină timpul la toți. O să vină timpul absolut la toți. Noi dormim foarte liniștiți și eu, și familia. Noi nu am încălcat legea. Noi nu suntem ca cei care au uzurpat puterea în stat pe parcursul mai multor ani. Toți vor răspunde în fața legii, inclusiv complicii care fac acum multe valuri. O să vină timpul la toți. E vorba de timp. Ca și în cazul doamnei Maia Sandu, nu făceți așa declarații tari, pentru că ele nu o să vă ajute”, a adăugat Dodon.

De asemenea, șeful statului spune că a avut posibilitatea să plece din R. Moldova în posturi foarte bine plătite, dar nu a făcut-o. În schimb, unii politicieni s-ar folosi de R. Moldova pentru a face bani, iar ulterior pleacă de aici.

„Eu vreau aici să trăiesc. Apropo, familia mea este aici, domnule Candu. Și copiii, și familia, și toți. Nu fac nicio aluzie. Eu vreau să-mi trăiască aici copiii mei, dar pentru ca să trăiască în R. Moldova, noi trebuie să facem condiții de viață mai bune. Eu îi înțeleg pe cei care și-au evacuat familiile de aici. Le-au dus acolo unde trăiesc mai bine. Ei sunt aici la zarabotkă, gasterbaiteri, mai ales cei care au fost la guvernare până anul trecut. Aici făceau bani, dar familiile lor trăiau acolo. De aici luau banii și își întrețineau familiile. Cumpărau acolo case și castele... Eu lucrul acesta nu l-am făcut. Dar pentru a rămâne aici, trebuie să fie bine la toți. Nu trebuie să fie diferențe, că unul trăiește ca țariokul, dar oamenii nu au ce mânca”, a menționat Dodon din fotoliul său comod de la Președinție.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md