05:48:50 20.04.2024
Stiri

Usatîi acuză că a fost anunțat în căutare prin INTERPOL „la solicitarea lui Dodon”, dar reprezentanții organelor de forță din Rusia ar fi făcut acest lucru cu ÎNCĂLCĂRI: „Se încearcă ARESTAREA mea”

Actualitate 11.09.2020 19:42 Vizualizări2417 Autor: Ziarul National
Usatîi acuză că a fost anunțat în căutare prin INTERPOL „la solicitarea lui Dodon”, dar reprezentanții organelor de forță din Rusia ar fi făcut acest lucru cu ÎNCĂLCĂRI: „Se încearcă ARESTAREA mea” Captură


Liderul „Partidului Nostru”, candidat la funcția de președinte al R. Moldova, Renato Usatîi, susține că, la solicitarea lui Igor Dodon, reprezentanții organelor de forță din Rusia au introdus numele său în bazade date a INTERPOL pentru a fi reținut. Totuși, acest lucru ar fi fost făcut cu grave încălcări, fiind ocolit sediul central și secretariatul general al INTERPOLl de la Lyon.

„Cel care a promis o campanie curată, fără atacuri, s-a dovedit un mincinos. În aceste zile se încearcă arestarea mea. Acum o lună și jumătate se vorbea că am fost anunțat în căutare, dar eu am ieșit și am infirmat asta. Când va fi o asemenea tentativă prin intermediul INTERPOL, eu voi ieși și voi comunica. Am aflat astăzi, acum câteva ore, că reprezentanții organelor de forță din Rusia, ocolind sediul central de la Lyon, ocolind secretariatul general, au introdus în baza de date un mandat de arest, numit difusion. Ce este asta? Când este pe rol un proces, când sunt materiale probatorii reale împotriva cuiva, un stat se poate adresa la INTERPOL, sediul de la Lyon, pentru a cere aplicarea red notice. E vorba de aplicarea arestului. INTERPOL verifică documentele, iar ulterior ia o decizie. Dar când aceste solicitări sunt făcute de niște vagabonzi, care vor să folosească acest mecanism în scopuri politice... De ce au făcut asta astăzi? Pentru că suntem în campania electorală. Cei trei alcoolici FSB de la Moscova și Pașa Voicu (Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne n.r.) stau acum pe fir și cred că pot să mă rețină pentru 72 de ore”, a declarat într-un live pe Facebook Usatîi.

Totuși, acest scenariu nu i-ar prea conveni lui Pavel Voicu, deoarece R. Moldova nu-și extrădează cetățenii, spune primarul de la Bălți: „Se gândesc ca măcar o percheziție să-mi facă, dar pentru asta trebuie să-l convingă pe procurorul general Stoianoglo. Am informații că s-a pregătit un raport potrivit căruia peste patru zile urmează să zbor în Europa, iar dacă sunt anunțat în căutare prin difusion, atunci voi apărea în baza de date a tuturor țărilor. Astfel, până se vor clarifica lucrurile, ei speră să-mi aplice o lovitură dură în campania electorală. Sincer, mi-e milă de cei trei alcoolici FSB. Ei pun Rusia într-o lumină negativă. Eu nu am nimic împotriva Rusiei, dar Dodonul nostru și dodoneii de la Moscova, care îndeplinesc aceste ilegalități, vor răspunde. Nu o să-l puteți salva pe Dodon”.

Usatîi a mai adăugat că deja l-a contactat pe avocatul său de la Londra, care urmează să se adreseze cu un demers oficialităților de la Lyon, ca să radieze acest document al organelor de forță din Rusia. „Eu înțeleg că multă minte nu le trebuie lor, dar aceast mandat va dispărea oricum în două ore sau în două zile. Se face asta pentru a mă sustrage de la campania electorală, dar ei nu mă vor descuraja. Voi merge pe calea mea și o să curăț Moldova de Dodon, iar ulterior mă voi clarifica și cu dodonenii de la Moscova”, a conchis Usatîi, care solicită și Procuraturii Generale să vină cu un punct de vedere la această situație.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md