fbpx

Starea de urgență în sănătate publică se prelungește până pe 30 septembrie!

Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 30 septembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Membrii CNESP au aprobat și Planul de pregătire și răspuns la infecția cu virusul de tip nou, care include criteriile și modalitatea de ajustare a măsurilor de sănătate publică în dependență de evoluția situației epidemiologice.

A fost prelungit termenul de aplicare a restricțiilor în vigoare, cu unele excepții:

– A fost eliminată restricția privind organizarea nunților și cumetriilor. Aceste evenimente se permit cu condiția participării unui număr mai mic de 50 de persoane și cu respectarea strictă a măsurilor antiepidemice;

– Se permite organizarea reuniunilor în grup (nu mai mult de 50 de persoane);

– Persoanele care revin în Republica Moldova din țările aflate în zona verde, dar traversează state clasificate ca fiind în zona roșie, vor completa fișa epidemiologică și vor sta 14 zile în regim de autoizolare;

– Părinții sau reprezentantul legal care-și vor însoți elevul/studentul în scopul desfășurării studiilor nu vor sta în autoizolare;

– A fost exclusă interdicția de părăsire a teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în autoizolare;

– Pentru că începe perioada electorală, CNESP a stabilit un mecanism de conlucrare a organelor locale electorale cu structurile de sănătate publică teritoriale. În același context, membrii Comisiei au solicitat să se evite deschiderea secțiilor de vot în incinta instituțiilor de învățământ;

Membrii CNESP au reiterat importanța respectării celor trei reguli importante pentru stoparea răspândirii virusului COVID-19: igienizarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței fizice/sociale de un metru și purtarea corectă a măștilor în spații închise și locuri aglomerate.

Articole asemănătoare

Back to top button