Fostul Mercedes-Benz S600 blindat al cancelarului german, scos acum la vânzare

Mercedes S-Class din generaţia W140 e printre cele mai admirate modele din lume. Dintre toate ipostazele lui, versiunile S600 sunt privite cu cea mai mare fascinaţie, iar când vorbim de S600 blindate, vorbim automat de rarități absolute. Însă acest exemplar de S600 blindat, sos acum la vânzare, are o poveste și mai exclusivistă de atât: a fost în slujba guvernului german și l-a transportat în anii '90 pe cancelarul german Helmut Kohl, transmite PiataAuto.md.

Foto: PiataAuto.md

Mașina a fost livrată de către cei de la Mercedes-Benz guvernului german în anul 1996, fiind din start configurată pentru rolul de a-l sluji pe cancelarul german. Tocmai de asta, i s-a asigurat nivelul de protecție B7, cel mai mare nivel de blindaj printre limuzine, care o face capabilă să reziste și la atacuri cu mine sau cu gaz otrăvitor.

Automobilul venise din uzină cu un motor de top sub capotă și cu dotări generoase, iar după ce l-a transportat câțiva ani pe cancelarul german, ea a fost transmisă de Germania unui guvern din altă țară, unde a fost în serviciul oficial până de curând, când a fost scoasă la vânzare, într-o condiție excelentă și cu un parcurs mic. Puteți vedea toate specificațiile mașini, însoțite de o galerie foto cu starea ei actuală, dar și istoria mașinii în articolul de pe PiataAuto.md.


Pub