Potrivit Secretarului de stat al Ministerului Finanțelor, dna Tatiana Ivanicichina, prin concept se propune instituirea unui sistem informațional care va permite automatizarea proceselor de evidență a persoanelor angajate în câmpul muncii: „Sistemul va asigura păstrarea istoricului aferent raporturilor de muncă și va facilita accesul la date în timp real, fapt ce va contribui la combaterea fenomenelor salariului „în plic” și a muncii nedeclarate”.
Utilizarea Sistemului informațional automatizat „Registrul electronic al angajaților” se propune să fie obligatorie începând cu 1 ianuarie 2021 pentru Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină, iar începând cu 1 iulie 2021 pentru toate autoritățile publice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!