PAS anunță că va avea observatori în toate secțiile de votare la prezidențiale. Maia Sandu: Ne dorim o colaborare cu toți cei care vor alegeri libere

Lidera PAS, Maia Sandu susține că la alegerile prezidențiale din acest an, PAS va avea observatori în toate secțiile de votare din țară, comparativ cu alegerile din 2016 atunci când unele regiuni au rămas neacoperite. În acest sens, Maia Sandu a afirmat că acceptă o colaborare cu toți cei care își doresc alegeri libere. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Politica, de la TV8.

Foto: UNIMEDIA

„În 2016 practic nu am avut observatori în Găgăuzia și acum oamenii de acolo ne povestesc tot felul de buletine aruncate în urne și neavând observatori nu a avut cine să împiedice aceste lucruri. Acum vom avea observatori absolut peste tot. Noi, PAS, o să acoperim toate secțiile de vot, dar ne dorim oricum să avem această colaborare cu toți cei care luptă împotriva lui Igor Dodon. Dreapta, stânga, nu contează.Toți care vor alegeri libere”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Platformei DA a chemat forțele politice pro-europene și naționale, „care acceptă o competiție corectă, liberă”, să facă „un minim front comun, pentru a apăra votul acordat de cetățeni. Apelul vizează conjugarea eforturilor pentru desemnarea membrilor consiliilor electorale, dar și a observatorilor pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.


Pub