22:37:55 19.04.2024
Stiri

VIDEO // Partidul Democrat NU va avea candidat la PREZIDENȚIALE. „În aceste alegeri sunt doi candidați și PUNCT”. Pe cine vor sprijini democrații

Actualitate 09.09.2020 19:03 Vizualizări2376 Autor: Ziarul National
VIDEO // Partidul Democrat NU va avea candidat la PREZIDENȚIALE. „În aceste alegeri sunt doi candidați și PUNCT”. Pe cine vor sprijini democrații


Consiliul Național Politic al Partidului Democrat (PD), întrunit astăzi în ședință, a decis să nu înainteze niciun candidat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent. Anunțul a fost făcut în această seară de către liderul PD, Pavel Filip.

Liderul PD a ținut să precizeze, imediat după ședința Consiliului Național Politic, că PD este „un partid de dreapta”, care este afiliat Internaționalei Socialiste.

„Decizia nostră deloc simplă vine în interesul R. Moldova. În aceste alegeri prezidențiale sunt doi candidați și punct. Restul este doar zgomot și fundal. Asta înțeleg toți candidații înscriși în cursă. Toți înțeleg că sunt figuranți și au rolul de a încurca sau să facă jocul unora sau altora. Este vorba de cheltuială de bani și punerea în pericol a oamenilor, în special a celor în vârstă. PD nu vrea să facă figurație și nu vrea să joace un anumit rol în acest spectacol. Nu vedem sensul de a intra în acest război politic, mai ales că funcția de președinte este una mai mult onorifică”, a declarat Pavel Filip.

Fostul premier spune că guvernul este cel care mărește pensiile și salariile, iar în acest sens PD va lupta când vine vorba de reprezentativitatea în Executivul R. Moldova.

De asemenea, democrații susțin că, deocamdată, nu au decis pe cine vor sprijini la alegerile prezidențiale, în condițiile în care nu vor avea un candidat.

„Noi vom merge în teritoriu să discutăm cu membrii și simpatizanții noștri. După ce ne vom consulta cu oamenii din teritoriu, atunci vom lua o decizie. Noi avem de unde alege în acest scrutin. Cert este că PD este unicul partid sincer, care spune lucrurilor pe nume. Cei care spun altceva doar încearcă să-i încurce pe cei doi candidați cu șanse, primii în sondaje, și astfel amăgesc simpatizanții și membrii de partid”, a conchis Pavel Filip.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md