fbpx

Rusia a început testarea vaccinului anti-COVID-19. La studiu sunt invitați să participe 40.000 de cetățeni

A fost dat start testării pe oameni a vaccinului rusesc împotriva virusului COVID-19. Autoritățile din Federația Rusă au anunțat că, miercuri, 9 septembrie, a început etapa finală în ce privește vaccinarea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conducerea de la Moscova a anunțat că, în total, 40.000 de locuitori sunt invitaţi să participe la acest studiu. Aceștia trebuie să aibă naţionalitate rusă și asigurare de sănătate pentru a putea fi voluntari, transmite ria.ru.

„Primii participanţi au fost vaccinaţi miercuri în centrele medicale din capitală. Peste 35.000 de moscoviți au aplicat deja pentru a fi voluntari. Acum, în capitală, studiul se realizează la șase instituții medicale. În viitor, numărul acestora va crește la 20… Este o zi importantă nu numai pentru oraş, ci şi pentru întreaga ţară”, a declarat viceprimara Moscovei, Anastasia Rakova.

Amintim, în iulie, Rusia a anunțat că a finalizat cu succes primele testări pe oameni. Atunci, autoritățile informau că primii voluntari care au participat la experiment se simt bine și au fost externați. Totuși, există încă multe incertitudini, deoarece perioada de creare a vaccinului a fost scurtă și nu se cunoaște exact cât de sigur și eficient este produsul – lucru afirmat și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Chiar și așa, potrivit Fondului suveran rus, peste 20 de ţări au solicitat deja achiziţionarea unui miliard de doze de vaccin.

Articole asemănătoare

Back to top button