image
Sursa foto: ANSP//Facebook

Furtună NU demisionează după afirmația scandaloasă și prezintă „scuze” celor care n-au înțeles: „Povară” e un termen corect

După ce aseară șeful ANSP, Nicolae Furtună, a declarat la un post de televiziune că „în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”, astăzi în cadrul unui briefing Furtună a prezentat scuze publice față persoanele care s-au simțit afectate de declarațiile făcute de acesta, dar nu-și dă demisia.

„Pornind de la sintagma „povară”, din punct de vedere medical, nu cea socială, eu vreau să vin cu compasiune față de cei care n-au înțeles mesajul meu. Îmi aduc scuzele de rigoare pentru cei care au înțeles altfel expresia „povară”. Din punct de vedere medical, consider că este un termen corect. Sunt om viu, sufăr alături de toate persoanele, alături de colegii mei. Scopul ieșirii mele este de a-mi aduce scuzele de rigoare publicului larg pentru sintagma care a fost înțeles eronat”, a declarat Nicolae Furtună în cadrul briefingului de presă.

Amintim că aseară, Nicolae Furtună a declarat la un post de televiziune că: „ Patologia cardiovasculară predomină, persoanele cu diabet zaharat sunt vulnerabile, de când spunem noi că obezitatea este factor de risc pentru maladiile netransmisibile şi pentru alte maladii. În COVID, obezitatea a jucat un rol decisiv. Mai mult de 1/3 din persoanele care au decedat aveau diferit grad de obezitate. Din COVID trebuia să facem multe concluzii, inclusiv astea. Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur. Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”.

Declarația scandaloasă a stârnit un val de critici în adresa acestuia, iar mai mulți oameni și lideri de opinie au cerut demisia acestuia.

Noutăţile partenerilor

comentarii: