image
Sursa foto: Jurnal.md

Directorul Moldovagaz, despre o eventuală scădere a tarifului la gaz: „Înțeleg că toți vor reduceri mari, dar nu e posibil”

Tariful pentru gaz, achitat de consumatorii finali, ar putea scădea în această toamnă cu până la 10 la sută. Despre aceasta a anunțat, astăzi, președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban.

„Nu va fi de proporții mari. Cred că undeva în intervalul 7 - 10 la sută. Avem devieri care nu ne permit să mergem cu majorări. Înțeleg că toți vor 20 - 25%, dar nu-i posibil, pentru că noi am majorat tariful pentru transport anul trecut. Nu noi, așa-s circumstanțele, volumele au fost reduse. În plus, sunt devierile financiare care urmează să fie recuperate”, a declarat directorul Moldovagaz.

Potrivit lui Ceban, tariful s-ar putea diminua datorită scăderii prețului de achiziție. Directorul Moldovagaz nu a putut spune exact când ar putea fi aprobat noul tarif pentru gaz.

Ceban a mai anunțat că, în prezent, Moldovagaz negociază un nou contract cu Gazprom pentru o perioadă de trei ani.

„Miza noastră e să avem un contract mai avantajos pentru trei ani. Propunem să fie o componentă de tip Spot în perioada trimestrelor doi și trei când pe piața spot sunt prețuri mai joase, deci propunem o formulă de preț Hybrid (Netback & Spot). Vom face tot posibilul să avem un tarif avantajos pentru furnizor și consumatori”, a precizat Ceban.

Anterior Moldovagaz a anunațt că, în trimestrul IV al anului curent, prețul de achiziție va scădea până la cca 100 dolari SUA pentru o mie de metri cubi de gaz. Astfel, prețul mediu anual va constitui circa 145 de dolari SUA, ceea ce va crea premise financiare pentru revizuirea tarifului final, în care prețul mediu de achiziție este în mărime de 178,5 dolari SUA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: