Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.09.2020

Câștigătoarele celor 72 de granturi pentru dezvoltarea afacerilor au semnat contractele de finanțare

Câștigătoarele celor 72 de granturi pentru dezvoltarea afacerilor au semnat contractele de finanțare

Cele 72 de antreprenoare, care au câștigat granturi pentru dezvoltarea afacerilor în cadrul Programului „Femei în Afaceri” au semnat, astăzi, în mod electronic contractele de finanțare.

De asemenea, în cadrul unei sesiuni de informare organizate de ODIMM, antreprenoarele au fost informate despre prevederile contractuale și pașii care urmează să-i întreprindă pentru valorificarea corectă a grantului obținut. La finalul sesiunii, antreprenoarele au semnat electronic contractele de finanțare nerambursabilă.

În cadrul evenimentului online, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a salutat curajul antreprenoarelor de a iniția o afacere în această perioadă deloc ușoară pentru întreaga societate, dându-le asigurări că statul va crea un mediu economic favorabil pentru a putea să-și implementeze proiectele investiționale.

„Întotdeauna m-a impresionat perseverența, cu care antreprenoarele noastre și-au realizat proiectele, înfruntând toate dificultățile și stereotipurile din societate. Cu acest program dedicat antreprenoriatului feminin, le suntem alături și le oferim un suport real pentru afacerile pe care le-au inițiat”, a spus ministrul Railean.

Iulia Costin, director general ODIMM, a încurajat antreprenoarele să fie mereu în căutare de noi oportunități pentru a reuși să dezvolte afaceri de succes.

„Grantul obținut prin programul Femei în afaceri este o piatră de temelie în arhitectura viitorului business. ODIMM are în portofoliul o gamă întreagă de servicii și programe de support, de care ați putea beneficia pentru dezvoltarea și extinderea afacerilor”, a subliniat Iulia Costin.

Beneficiarele granturilor vor dezvolta afaceri inovative, cum ar fi producerea dezinfectanților pentru domeniul medical și HoReCa, produse cosmetice naturale handmade, cărbune pe bază de lemn, jucării personalizate din lemn, instruirea cadrelor didactice, centru de aritmetică mentală și diplomație pentru copii, consultanță în domeniul comunicării, fotolii pliabile personalizate și proiectarea designului landscape.

Dana Golban este una din câștigătoarele acestui concurs. Tânăra antreprenoare va deschide o afacere inovativă în orașul Soroca – un centru de aritmetică pentru copii.

„Perioada pandemică a venit cu multă incertitudine și frică pentru noi, dar în tot acest haos, am aflat despre posibilitatea accesării unui grant în cadrul Programului „Femei în Afaceri”. Sunt nespus de fericită că voi primi această finanțare pentru deschiderea unui centru performant în orașul Soroca. Vom ține cont și de noile tendințe - de a dezvolta o platformă online a afacerii. Îndemn femeile care vor să aibă propria afacere să participe la program. Împreună, putem crea lucruri frumoase la noi acasă”, susține antreprenoarea.

Amintim faptul că, Apelul 5 de granturi mici din cadrul Programului „Femei în Afaceri” s-a desfășurat în perioada stării de urgență în Republica Moldova (11 martie – 11 aprilie 2020).  La competiție s-au înscris 156 de antreprenoare din toate regiunile țării, care gestionează o întreprindere de la 0 la 24 de luni. Evaluarea tehnică și economico-financiară a dosarelor a fost efectuată în regim online de către experți independenți și Comitetul de supraveghere al programului „Femei în Afaceri”.

Finanțarea celor 72 de companii gestionate de femei va crea circa 219 noi locuri de muncă. Circa 55 % dintre proiectele investiționale care vor accesa finanțare nerambursabilă sunt din domeniul prestării serviciilor, alte 38 % își vor desfășura activitatea în industria prelucrătoare, iar 7 la sută sunt din agricultură și zootehnie.

Până în prezent, prin intermediul programului „Femei în Afaceri” au fost finanțate 395 de proiecte investiționale. Suma proiectelor aprobate a fost de 53,94 milioane lei, care a generat 93 milioane lei investiții în economie și a facilitat crearea a peste 1600 noi locuri de muncă. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile în cadrul  acestei componente este de 165.000 lei/beneficiar, care poate fi utilizată pentru achiziționarea articolelor de investiții și servicii de dezvoltare a afacerii, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Programul este finanțat din bugetul de stat și suplimentat din fondurile Uniunii Europene prin Proiectul „Suport pentru IMM în zonele rurale”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus