Lotul de medicament Remdesivir (denumirea comercială Covifor), va fi livrat în Republica Moldova în termen de 10-20 zile, de distribuitorul farmaceutic “Dita EstFarm” SRL., în cantitate de circa 2.000 de flacoane.
„Vom face tot posibilul ca cetățenii noștri să aibă acces la cele mai eficiente medicamente, folosite în tratamentul împotriva Covid-19, inclusiv, pe platforme internaționale de cercetare clinică. În acest sens, conlucrăm activ cu producătorii și distribuitorii de medicamente, companii de cercetare clinică și dezvoltare medicală cu renume internațional. Astfel, ne îndreptăm spre realizarea scopului propus, de asigurare a securității farmaceutice a țării, pe timp de pandemie”, a menționat Eremei Priseajniuc.
În Republica Moldova, preparatul Remdesivir este prevăzut în Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou”, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS COV-2.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!