8 septembrie 2020. COVID-19, PE SCURT: 501 cazuri noi. Șeful ANSP Nicolae Furtună și-a anunțat demisia

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

Ce mai trebuie să știi:

  • Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Nicolae Furtună și-a anunțat demisia. Aceasta survine după ce în cadrul unei emisiuni televizate Furtună a făcut următoarea declarație: „În toată lumea COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur. Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat și în Italia, și în Franța, din nefericire, și în Republica Moldova”.

Citește și: Ce este demisia de onoare și cum îți poate salva ce-a mai rămas din reputație

  • Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat importul, în premieră, a unui lot de Remdesivir, care este primul medicament autorizat în SUA și UE pentru tratamentul COVID-19. Lotul de medicament Remdesivir (denumirea comercială Covifor), va fi livrat în Republica Moldova în termen de 10-20 zile, de distribuitorul farmaceutic “Dita EstFarm” SRL., în cantitate de circa 2000 flacoane.
  • Copiii care au lipsit de la grădiniță sau școală mai mult de 3 zile din motive nelegate de boală nu vor prezenta certificatul de contact de la medicul de familie. În astfel de cazuri, se va prezenta la educator/diriginte, de către părinte/reprezentant legal, o declarație pe propria răspundere despre faptul că, copilul nu a fost bolnav și nu a avut contact cu persoane confirmate cu infecția COVID-19.
  • Totodată, este obligatorie consultația medicului de familie și eliberarea certificatului privind însănătoșirea și permisiunea frecventării colectivității de copii, în cazul suportării de către copil în perioada absentării a unei infecții respiratorii, inclusiv a infecției COVID-19, sau apariția altor semne de boală.

Foto: Jurnal.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.