07:04:09 16.04.2024
Stiri

Renunțați la telefoanele cu preț bun fabricate în China! E terifiant ce a descoperit o firmă de securitate

Actualitate 08.09.2020 16:33 Vizualizări3451 Autor: Ziarul National
Renunțați la telefoanele cu preț bun fabricate în China! E terifiant ce a descoperit o firmă de securitate


Malware imposibil de eliminat a fost descoperit pe telefoane ieftine vândute de un operator telecom din SUA. Dispozitivele sunt oferite americanilor cu venituri mici prin intermediul programului Lifeline, susținut de guvernul federal. Operatorul telecom care le distribuie este Assurance Wireless, parte a grupului Virgin Mobile.

Furnizorul de soluții de securitate Malwarebytes a descoperit problemele pe modelul Unimax U673C, fabricat în China. Pe smartphone-uri este preinstalată aplicația Wireless Update, care include malware-ul Adups. Descoperit în 2017 de Kryptowire, acesta este dezvoltat în China. Prin intermediul aplicației pot fi instalate pe telefoanele utilizatorilor aplicații dăunătoare, fără ca ei să știe, scrie go4it.ro.

Totodată, Adups poate colecta numărul IMEI al telefonului, SMS-uri, nume de contacte, istoricul apelurilor şi adrese IP.

Malwarebytes nu știe cine sunt cei care instalează aplicațiile dăunătoare pe dispozitivele UMX. Inițial, acestea sunt curate, dar ulterior încep să descarce aplicații periculoase. Este posibil ca malware să fie adăugat undeva pe parcurs, în lanțul de distribuție.

Firma de securitate a descoperit cod periculos și în aplicația Settings de pe telefoanele Unimax. Aceasta funcționează ca un „lansator” pentru alt tip de malware, un adware, furnizorul de reclame HiddenAds.

Potrivit Malwarebytes, cele două aplicații periculoase nu pot fi eliminate de utilizatorii obișnuiți. Firma susține că a informat Assurance Wireless în legătură cu situația, dar nu a primit un răspuns. Operatorul telecom a transmis, către ZDNet, că știe de existența problemei și că discută cu Unimax pentru a descoperi cauza acesteia. Totuși, compania susține că cele două aplicații nu sunt malware.

Descoperirea vine la scurt timp după ce s-a aflat că smartphone-uri low-end realizate în China, vândute cu malware preinstalat, exploatează, în Africa, unii dintre cei mai săraci oameni din lume. Un model de telefon folosit pentru acest lucru este Tecno W2. Această marcă este necunoscută în Vest, dar este numărul unu Africa.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md