10 000 de tranzacții pe lună au fost făcute în acest an cu telefonul, prin aplicația VB24 Pay – aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut

10.000 tranzactii_809x465

VB24 Pay este o experiență digitală unică în Moldova. Numărul celor care plătesc doar cu telefonul, prin portmoneul mobil VB24 Pay de la Victoriabank, este în permanentă creștere, ajungând în prezent la aproape 12 000 de utilizatori.

În acest an, prin aplicația VB24 Pay s-au făcut 10 000 de tranzacții pe lună, aproape de două ori mai multe operațiuni decât în aceeași perioadă a anului 2019.

În decembrie 2019, odată cu lansarea noii identități a băncii, a fost lansată, în premieră pentru Moldova, achitarea prin Garmin Pay. Astfel, utilizatorilor de carduri Visa și Mastercard de la Victoriabank le-a fost oferită posibilitatea înrolării cardurilor în smartwatch-urile de la Garmin compatibile. În fiecare zi din primul semestru din acest an, au fost efectuate, în medie, 500 de plăți cu telefonul prin VB24 Pay și cu ceasul prin Garmin Pay, iar numărul acestora este în continuă creștere.

„Suntem mândri și bucuroși că putem pune la dispoziția clienților noștri un instrument sigur, modern și elegant de plată. Plata cu telefonul prin aplicația VB24 Pay este o experiență unică pe piața bancară din Moldova, iar cifrele operațiunilor prin aplicație și numărul utilizatorilor mereu în creștere este un feedback oferit din partea clienților care ne face să înțelegem că mergem în direcția corectă. Comoditatea și siguranța datelor clienților noștri sunt o prioritate pentru Victoriabank, iar aplicația VB24 Pay le oferă pe ambele și chiar mai mult”, declară Bogdan Pleșuvescu, președintele Comitetului de Direcție al Victoriabank.

VB24 Pay permite utilizatorilor, deținători de carduri Victoriabank, să achite cumpărăturile contactless, printr-o simplă apropiere a smartphonului de terminalul POS sau de cititorul oricărui dispozitiv dotat cu o astfel de tehnologie.

Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe Google Play și este disponibilă pentru smartphonurile cu un sistem de operare Android 4.4 și versiuni superioare cu modulul NFC. Atât utilizatorii de carduri Visa cât și Mastercard de la Victoriabank pot beneficia de acest instrument util și sigur de plată.

Autentificarea în aplicație este posibilă prin parola creată la instalarea VB24 Pay, dar și prin amprentă digitală, ceea ce asigură securitatea banilor utilizatorilor. Datele cardului bancar nu se păstrează în aplicație și nu sunt utilizate în procesul operațional. Numărul cardului virtual cât și istoria operațiunilor efectuate cu acesta pot fi vizualizate printr-o atingere pe imaginea cardului.

Victoriabank contribuie permanent la digitalizarea serviciilor sale și continuă să vină cu noutăți pentru clienți ca aceștia să aibă parte de o experiență cât mai bună în relația cu banca.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente