image
Sursa foto: universul.net

Ultima oră! Alexei Navalnâi a ieșit din comă

Alexei Navalnâi a fost scos din comă indusă și este receptiv la comenzile medicilor, anunță reprezentanții spitalului din Berlin unde opozantul rus este internat, potrivit Associated Press.

Reprezentanții Spitalului Charite din Berlin au declarat luni că starea lui Navalnâi s-a îmbunătățit, permițând medicilor să îl scoată pe acesta din coma indusă medical și să-i reducă treptat ventilația mecanică. Aceștia au menționat că Navalnâi este receptiv, dar „consecințele pe termen lung ale otrăvirii grave nu pot fi încă excluse”.

Navalnâi a fost în comă indusă în spitalul din Berlin de când a fost transportat în Germania pentru tratament.

Alexei Navalnâi este tratat în prezent într-un spital din Berlin, după ce luna trecută și-a pierdut cunoștința în timp ce era la bordul unui avion ce decolase din orașul siberian Tomsk. Înainte de îmbarcare, opozantul rus băuse un ceai la o cafenea din aeroport.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Siebert, afirmă că este „uluit” de faptul că Alexei Navalnți a fost, în Rusia, victima unui atac cu neurotoxină. „Guvernul federal condamnă acest atac în cei mai fermi termeni posibili”, a spus Siebert. „Sperăm într-o însănătoșire completă a lui Alexei Navalnîi”, adaugă oficialul german, citat de digi24.ro.

Autoritățile germane au declarat săptămâna trecută că testele au arătat „dovezi” că Navalnâi a fost otrăvit cu un agent chimic din grupul noviciok. Otrava a fost folosită și în cazul fostului spion rus Sergei Skripa în 2018.

Noutăţile partenerilor

comentarii: