Ceban, despre colectările de bani de la părinți, în unele instituții de învățământ: „Trebuie să le dăm peste mâini celor care de o viață sunt directori și fac tot ce vor”

Directorii și managerii instituțiilor de învățământ din Chișinău care colectează bani de la părinți, pentru lucruri ce ar trebui asigurate de Primărie sau de instituțiile propriu-zise ar putea ajunge în vizorul organelor de drept. Primarul general, Ion Ceban, a solicitat locuitorilor capitalei să denunțe astel de cazuri, sub protecția anonimatului, iar resposabililor din cadrul municipalității să monitorizeze strict situația.

Foto: UNIMEDIA

„Dacă există semnale și ele există, cu mare regret, vedem pe rețelele de socializare că s-ar cere bani suplimentari pentru lucrurile pe care de facto, ar fi trebuit să le organizeze Primăria sau instituția nemijlocit, rog să creăm grupuri multidisciplinare, care să verifice situația la zi”, a menționat primarul general, în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor municipale.

„Există situații în care într-adevăr sunt necesități speciale și vom reveni la formula cu finanțările și colectările de bani din partea managerilor instituțiilor. Să diminuăm din riscurile de corupție în acest sens, când ajung bani din 2 sau 3 surse, se dau rapoarte în una dintre surse, se cheltuie odată, dar se colectează de 3 ori”, a mai precizat Ceban.

Edilul a solicitat locuitorilor mun. Chișinău să denunțe astfel de cazuri, sub protecția anonimatului: „Vă rugăm inclusiv anonim să ne anunțați despre existența unor astfel de cazuri. Știm cazuri când au fost denunțate astfel de lucruri, apoi copiii au rost marginalizați. Vă vom asigura maximă protecție în această privință”.

„Iar dacă directorii au de gând să se ia de furcă cu noi, nu e nicio problemă, există organele de drept și suntem primii cointeresați să-i anunțăm acolo. Avem directori care de o viață sunt directori și fac tot ce vor în instituții, iată acestora trebuie să li se dea peste mâini, dar cu argumente”, a punctat Ceban.


Pub