Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP are șef interimar. Iată cine a preluat conducerea instituției

Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General de Poliție are, de astăzi, șef interimar. Este vorba despre Iurii Dementiev, care a deținut până acum funcția de șef al Direcției coordonare operațională a INSP.

Foto: INSP

Iurii Dementiev a fost numit șef interimar la INSP prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne.

Noul șef interimar al Inspectoratului Național de Securitate activează în poliție din anul 2013. În perioada anilor 1993 – 1998 a fost cursant al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, iar în perioada 1998 – 2013 a deținut mai multe funcții în Departamentul Trupelor de Carabinieri.

Inspectoratul Național de Securitate Publică a fost creat la data de 23 aprilie 2020, prin ordinul MAI nr. 202/20 „Cu privire la reorganizarea prin fuziune a unor subdiviziuni din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei”. Noua instituție a apărut drept urmare a fuzionării Inspectoratului naţional de patrulare şi Direcţiei generale securitate publică prin absorbţie, fiind succesor de drepturi.

Inspectoratul naţional de securitate publică reprezintă subdiviziune specializată, cu statut de persoană juridică de drept public, având competenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova și are sediul în municipiul Chişinău, strada Doina 102.

Inspectoratul nou este condus de șeful - adjunct al Inspectoratului General al Poliției, șef al Inspectoratului naţional de securitate publică, Sergiu Paiu.

Inspectoratul este creat în scopul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice, asigurării securităţii circulaţiei rutiere, patrulării locurilor publice şi de agrement, interacțiune comunitară, siguranță minori și activități patrulare, prevenire delicventă, supraveghere armament și activități licențiate.

Inspectoratul naţional de securitate publică are subdiviziune de administrare, precum și subdiviziuni teritoriale, cum ar fi Direcţia patrulare „Centru”, Direcţia patrulare „Nord”, Direcţia patrulare „Sud” și Secția de escortă și misiuni speciale.


Pub